]]>La Catedrala Sfântul Spiridon Nou - Paraclis Patriarhal din Capitală a avut loc astăzi, 05 octombrie 2015, deschiderea anului universitar pentru studenţii Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul. Sfânta Liturghie şi Te-Deum-ul au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Să fiţi o mărturie pentru cei din jurul dumneavoastră În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa le-a adresat câteva sfaturi studenților teologi cu privire la responsabilitățile pe care le au în fața provocărilor vremii. „Să îngemănaţi bunătatea cu silinţa pentru cultură şi veţi deveni cu adevărat apostoli care veţi folosi Scriptura spre îndreptarea societăţii în care trăiţi şi care are atât de multă nevoie de lumina lui Dumnezeu. Să găsiţi şi dumneavoastră această lumină să o cultivaţi în fiecare clipă pe care o petreceţi în această Facultate şi Dumnezeu să vă ajute să vă asiste în toată clipa vieţii dumneavoastră ca în mod adevărat şi efectiv după ce veţi absolvi această facultate ca preoţi sau ca mireni în diverse domenii de activitate să fiţi o mărturie pentru cei din jurul dumneavoastră care să devină obiectul cugetării care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu nici în şcoală, nici în alte împrejurări ale vieţii”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam. Nu trebuie să uităm dimensiunea duhovnicească a vieţii noastre Prezent la deschiderea festivă a cursurilor, Rectorul Universității din București, Profesorul Mircea Dumitru, a apreciat la rândul său că studenții teologi au responsabilitatea de a le aminti celorlalți oameni ceea ce este cu adevărat important în viață. „Furaţi de tumultul vieţii poate că uneori uităm să ne mai gândim la ceea este înalt, pur, curat, uităm de aspiraţia pe care trebuie să o avem în fiecare zi pentru curăţirea noastră sufletească, pentru perfecţionarea noastră morală. Dumneavoastră sunteţi cei care depunând mărturie întru numele Domnului nostru Iisus Hristos în acelaşi timp ne atrageţi atenţia nouă celor care avem alte însărcinări, care ne îndeletnicim cu alte chestiuni care sunt importante pentru viaţa socială că nu trebuie să uităm această dimensiune duhovnicească a vieţii noastre. Şi pentru aceasta vă suntem foarte recunoscători, ne înclinăm în faţa dumneavoastră, vă urăm să aveţi sănătate, spor în tot ceea ce faceţi şi Dumnezeu să ne ajute în tot ceea ce vom face în viitor”. Niciun efort nu este prea mare ca să fim misionari Decanul Facultății de Teologie din București, Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, și-a exprimat convingerea că toate cunoștințele pe care tinerii le vor acumula în anii de studiu vor fi transmise apoi credincioșilor. „Aş vrea să ne simţim cu toţii şi chiar să devenim buni misionari. Parohia de unde noi am pornit fiecare şi căreia i-am aparţinut şi îi vom aparţine şi parohiile către care vă veţi îndrepta acestea unde misiunea Bisericii se desfăşoară şi trebuie să fie cea mai prezentă. Niciun efort nu este prea mare ca să fim misionari. Suntem o Biserică apostolică, dar şi una misionară. Toate cunoştinţele le adunăm nu doar pentru noi înşine, sigur ca să ne formăm, ci ca apoi să le împărtăşim credincioşilor, aşa cum a spus foarte frumos şi înţelept Domnul Rector”. Evenimentul a continuat la sediul Facultății cu întâlnirea profesorilor cu studenții din anul I.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 566
Id: 56690
Data: Oct 5, 2015
Imagine:
]]>Vizita frățească în Episcopia Caransebeșului a Preasfințitului Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić din cadrul Patriarhiei Serbiei, s-a încheiat în duminica a 19-a după .....
Data: Oct 5, 2015
]]>În fiecare an, în data de 5 octombrie, se celebrează Ziua Mondială a profesorilor sau Ziua Internaţională a Educaţiei. În anul 1994, UNESCO a proclamat data de 5 octombrie drept .....
Data: Oct 5, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat duminică, 4 octombrie 2015, slujba de binecuvântare a bisericii (monument istoric) din filia Mădărăşeni, .....
Data: Oct 5, 2015
]]>În Duminica a XIX-a după Rusalii, 04 octombrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ilie .....
Data: Oct 5, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat duminică, 4 octombrie 2015, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Păușa cu hramul Naşterea Maicii Domnului, informează .....
Data: Oct 5, 2015
]]>La Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, jud. Prahova va avea loc, în perioada 05-06 octombrie 2015, sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Vor .....
Data: Oct 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Constantin Necula - Duminica Sfintei Cruci
Pr Constantin Necula - Familia crestina si provocarile ei p1
Pr Constantin Necula - Raspunsuri la intrebari (partea 1)
Pr Constantin Necula - Atat iubesti cat daruiesti p1
Pr Constantin Necula - Firescul si nefirescul tineretii
Pr Constantin Necula - Interviu Oltenia TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).