Consideraţiile care au stat la baza alegerii zilei de pomenire a Sfinţilor Serghie şi Vah ca zi de deschidere oficială a anului de învăţământ universitar teologic la Craiova au fost precizate în luarea de cuvânt a IPS Părinte Mitropolit Irineu, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. „Deschidem anul universitar sub lumina Sfinţilor Serghie şi Vah deoarece aceşti Sfinţi Mucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos sunt consideraţi dascăli şi învătători ai credincioşilor. Şi când ar fi fost mai nimerit să începem anul universitar teologic dacă nu în ziua de pomenire a Sfinţilor Serghie şi Vah?
Dacă înaintaşii noştri au adus sfintele lor moaşte la Craiova, de bună seamă că în planul lui Dumnezeu au existat anumite raţiuni ale prezenţei lor aici. Noi rugăm pe Sfinţii Serghie şi Vah să ne ajute pentru a duce mai departe această vocaţie, această chemare a lui Dumnezeu, unii ca profesori, alţii ca studenţi. Felicităm întregul corp profesoral, pe studenţi, pe masteranzi şi doctoranzi pentru osteneala lor de a duce mai departe bunul nume al facultăţii noastre şi avem speranţa că această lumină aprinsă de Mântuitorul Hristos va strălucii în continuare întru propăşirea culturii, a vieţii duhovniceşti şi a întregii spiritualităţi din facultatea şi din cetatea noastră”, a spus IPS Irineu.
În cuvântul de deschidere, pr. lect. univ. dr. Adrian Ivan, directorul Departamentului „Teologie”, a reiterat necesitatea unor noi abordări în noul an universitar, care să se concentreze mai mult pe domeniul cercetării. „Facultatea de Teologie din Craiova este pregătită în noul an universitar să abordeze noi perspective în domeniul cercetării, atât pe palierul licenţei cât şi al masterului şi doctoratului”, a precizat părintele profesor Adrian Ivan.
O retrospectivă a principalelor activităţi desfăşurate în anul universitar precedent, precum şi principalele coordonate ale obiectivelor pentru noul an de învăţământ, au fost prezentate de prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova, părintele lect. univ. dr. Răzvan Stan. „Prin participările la simpozioane, conferinţe şi congrese teologice naţionale şi internaţionale, profesorii şi studenţii noştri s-au impus ca voci autorizate în domeniu”, a spus părintele prof. Răzvan.
În continuare, părintele profesor a trecut în revistă principalele simpozioane, conferinţe şi congrese organizate de facultate în anul 2013 şi a anunţat că următorul simpozion naţional studenţesc va avea loc la finele lunii noiembrie, la Mănăstirea Tismana pe tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena- punte de legătură în lumea greco-romană”. Din expunerea părintelui prodecan am mai reţinut cele trei doctorate susţinute la Şcoala doctorală a facultăţii, precum şi faptul că, la 1 octombrie 2013, Facultatea de Teologie din Craiova avea înscrişi 351 studenţi la licenţă, 103 masteranzi şi 21 doctoranzi, în total 475 persoane.
Festivitatea s-a încheiat cu un scurt program de piese muzicale religioase interpretate de Corul Facultăţii de Teologie condus de pr. lect. univ. dr. Ion Bîrnea.
(Sursa: mitropoliaolteniei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 624
Id: 34472
Data: Oct 9, 2013
Imagine:
În cadrul întâlnirii cei doi Părinţi Ierarhi au vorbit despre viaţa, activitatea şi minunile Sfântului Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noul Severin, Ocrotitorul Olteniei.
Prezentarea generală a lucrării .....
Data: Oct 9, 2013
La parohia Călimănești I din orașul stațiune Călimănești-Căciulata, odată cu începerea noului an școlar, s-a reluat pentru al treilea an consecutiv un program social ce constă în sprijinirea elevilor cu posibilități reduse de la Școala .....
Data: Oct 9, 2013
Evenimentul a debutat la orele 15.30 la biserica parohială „Sfântul Nicolae” a Parohiei Orleşti I cu slujba Vecerniei cu Litie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Oct 9, 2013
Spectacolul intitulat „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, în regia lui Gavriil Pinte, este realizat după Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt. Evenimentul este organizat cu sprijinul Mitropoliei Banatului, Primăria .....
Data: Oct 9, 2013
Conferinţa a reunit pe toţi preoţii parohi şi slujitori, preoţii misionari şi de caritate, din cuprinsul Protopopiatului Arad şi preacuvioşii şi preacucernicii părinţi membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.
.....
Data: Oct 9, 2013
La sosire, IPS Arhiepiscop a fost întâmpinat de către un ales sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. Moise Nica, Protopopul Ineului, care a rostit cuvântul de bun venit, de enoriaşi şi de copiii care au oferit oaspetelui .....
Data: Oct 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).