Avva Agathon a fost un calugar itinerant. A fost un monah care a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a evita atasamentul fata de un loc anume. S-a mutat de fiecare data cand a simtit pericolul de a se lega in vreun fel de cele trecatoare. Apoftegma 6 ni-l prezinta intr-o astfel de situatie. A construit o chilie impreuna cu ucenicii sai, dar, dupa prima saptamana, cand a vazut ca nu sporesc duhovniceste, a cerut fratilor sa plece cu totii in alt loc. Cei care depusesera efort pentru a ridica acea chilie s-au tulburat. Au adus doua argumente impotriva initiativei batranului: pe de o parte, ce rost are atata munca, daca oricum nu se folosesc de roadele muncii, iar pe de alta parte, sminteala pe care o pot provoca oamenilor prin nestatornicia lor. Batranul nu raspunde la prima interogatie (o considera poate prea slaba), dar il atentioneaza pe frate ca pe langa cei care se vor sminti vor fi si unii care vor zice: Fericiti acestia, caci pentru Dumnezeu s-au mutat si au dispretuit tot ce-i lumesc. Apoi a conchis: Cine vrea sa vina, sa vina, eu plec de indata. Atunci fratii au inteles si si-au cerut iertare de la batran, rugandu-l sa calatoreasca impreuna cu dansul.Am putea numi apoftegma aceasta despre detasare, deoarece avva Agathon, asa cum este el portretizat in Pateric, este imaginea cuiva care nu s-a lipit de vreun loc sau de vreo posesiune. Toata increderea lui a fost in ajutorul si sustinerea lui Dumnezeu. Sa traiesti astfel inseamna sa iei cat se poate de in serios cuvintele Mantuitorului Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?… Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei (Matei 6, 25-26; 33-34).Asa traiau avva Agathon si pustnicii din pustia egipteana. Lasau in seama lui Dumnezeu tot ce poate fi socotit grija lumeasca. Incepand chiar cu una dintre nevoile umane primare: nevoia de adapost. De fapt, el face un pas mai departe fata de ceilalti asceti ai desertului. Cu totii au venit in pustie manati de dragostea lui Dumnezeu, caruia s-au dedicat si de care au ajuns sa depinda. Dar si acolo, in conditiile cele mai aspre, poti ceda unui anumit confort care sa se puna in calea sporirii tale duhovnicesti. Iar daca Duhul este pe primul loc, celelalte renuntari nu sunt imposibile.Traind astfel, ajungi de neinteles chiar pentru cei apropiati. La fel se intampla si cu avva Agathon, caruia ucenicii nu-i inteleg decizia si se tulbura. Nu pricep nici rostul efortului depus si se tem de judecata comunitatii. Batranul nu-i contrazice, intr-adevar unii se vor scandaliza vazandu-le nestatornicia, dar se vor gasi mereu oameni care vor avea folos duhovnicesc vazand ca inima pustnicilor e alipita de Dumnezeu, si nu de cele vremelnice. Altfel spus, orice medalie are si revers. Orice actiune are sustinatori, dar si detractori. In jocul de aplauze si huiduieli trebuie sa fii cu inima curata. De aceea batranul nu se tulbura cand se vede neinteles chiar de ucenicii sai, ci le spune: Cine vrea sa vina, sa vina, eu plec de indata! Dumnezeu a lucrat insa la inimile ucenicilor, care, vazandu-l pe batran neschimbat in decizia de a pleca, ii cer sa il insoteasca.Doua sunt lucrurile majore pe care le putem invata din aceasta a sasea apoftegma despre avva Agathon. Pe de o parte, batranul este model desavarsit de detasare fata de cele trecatoare. Pe de alta parte, tot el ne invata ca trebuie sa rabdam judecatile celorlalti: fara impotriviri si fara sa incercam cu orice pret sa le fim pe plac. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 25 septembrie 2013)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 886
Id: 34065
Data: Sep 25, 2013
Imagine:
Data: Sep 25, 2013

Data: Sep 25, 2013

Data: Sep 25, 2013

Data: Sep 25, 2013

Data: Sep 25, 2013

Data: Sep 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).