Dialog despre Ranile familiei contemporane, la parohia Sf. Mahrama si Sf. Martiri Brancoveni din Iasi

Duminica, 2 februarie 2014, Centrul de Tineret „Sfânta Mahrama“ al parohiei „Sfânta Mahrama a Domnului si Sfintii Martiri Brâncoveni“, din cartierul iesean „D. Cantemir“, a organizat a doua întâlnire din acest an dedicata catehezelor familial, informeaza „Ziarul Lumina”. Activitatea, sub genericul Despre familie, de la suflet la suflet, se desfasoara de mai bine de doi ani. În Paraclisul „Sfânta Mucenita Valentina“ al parohiei amintite, tineri si oameni cu experienta în viata de familie s-au reunit pentru a discuta despre „Ranile familiei contemporane“.

„Cea mai intima comuniune este în familie“

Pentru început, pr. Gheorghe Mihaila, moderatorul întâlnirii, a facut o incursiune scripturistica despre motivatiile lui Dumnezeu privitoare la crearea omului si întemeierea familiei, subliniind ca familia este foarte importanta nu doar pentru Biserica, ci si pentru noi, în mod personal, fiecare om simtind nevoia de a face parte dintr-o familie, de a nu fi singur.„Omul a fost creat nu pentru a trai singur, ci pentru a trai în comuniune. De altfel, si Dumnezeu este Unul, dar ca existenta - în Trei Persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, Care traiesc în comuniune. Omul este chemat sa traiasca în comuniune, iar cea mai intima comuniune este în familie“, a afirmat pr. Gheorghe Mihaila.

A cere binecuvântarea parintilor pentru casatorie este un act de smerenie

Potrivit sfintiei sale, poruncile lui Dumnezeu n-au fost date pentru a ne îngradi noua libertatea, ci pentru a ne pastra libertatea, în afara robiei pacatului. „Nu ar fi zis El degeaba: barbatul sa aiba doar o singura femeie, iar femeia - un singur barbat. Toate au o rânduiala a lor înscrisa în fiinta omului. În momentul în care un baiat experimenteaza relatii cu mai multe fete, si lui îsi face rau, nu doar fetelor respective. Respectarea poruncilor lui Dumnezeu ne ajuta sa ramânem curati, asa cum ne-a creat Dumnezeu, si sa înaintam duhovniceste pe drumul sfinteniei“, a mai adaugat pr. Gheorghe Mihaila.A asculta de parinti si a le cere binecuvântarea pentru casatorie este un act de smerenie. Când, ca tânar, crezi ca esti atât de bun si de întelept încât poti sa decizi singur, încerci sa îi dai pe parinti la o parte fara sa constientizezi pe moment ca ei au experienta lor de viata, gândesc mai profund si îti vor binele. Nu degeaba se spune la Taina Cununiei ca rugaciunile parintilor sunt temelii pentru noile familii care se întemeiaza.„Casatoria celor doi tineri sa fie pe viata - e un alt principiu pe care trebuie sa-l avem în vedere. Când îti alegi sotul sau sotia, te gândesti: voi sta cu el sau cu ea toata viata? Daca simti ca poti sa stai, atunci spune da. Daca ai spus da, asa sa ramâna în veci, caci ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta. Şi pe mai departe, de vrem sa avem copii buni, sa încercam sa fim si parinti mai buni“, a subliniat moderatorul întâlnirii.Partea dinamica a dezbaterii a constat în expunerea, în urma unor discutii de grup, a aspectelor negative care se întâlnesc în familia contemporana. O rana a acesteia este amânarea casatoriei, din diverse motive. Paul A. considera ca actualul context social pune foarte multa presiune pe tineri: „Ei vor sa faca casatorie de ochii lumii, cu invitati de seama, si se gândesc: pai, ca sa fac o nunta ca la carte, ma costa, si astfel tot amâna casatoria, când, de fapt, în doua ore ai putea sa fii casatorit: te duci la primarie si mai apoi la preot“. Uneori, parintii tinerilor nu mai pun accent atât de mult pe aspectele duhovnicesti si afective ale relatiei (ca cei doi sa se iubeasca, sa se înteleaga), ci tin cont de situatia financiara si de avantajele imediate. „Casatoria nu este însa un contract de vânzare-cumparare“, a adaugat Paul A.

„Rugaciunea mamei întareste rugaciunea preotului“

O alta rana a familiei contemporane este limitarea numarului de copii, rana cauzata de egoism sau de motive sau pretexte economice. „Cei doi, sotul si sotia, se gândesc sa aiba mai mult timp pentru ei, sa calatoreasca, sa desfasoare alte activitati; copilul te tine un pic pe loc, nu poti sa faci chiar tot ce-ti doresti, în momentul în care îti doresti. Unii parinti pun foarte mult accent pe propria cariera, sunt dependenti de munca, desi au bani poate mai multi decât le-ar trebui, si astfel nu mai au timp de investit în relatia cu proprii copii, cu partenerul de viata“, considera Georgiana L.Paul A. crede ca acest fapt vine si din lipsa de credinta si argumenteaza, povestind un exemplu: „Era o femeie care avea zece copii; sase dintre ei erau baieti si toti s-au facut preoti. Odata, când erau mititei, sotul nu era acasa si ea trebuia sa plece la câmp. Ce sa faca? Şi s-a rugat la Maica Domnului sa aiba grija de copilasii ei si i-a lasat cu toata încrederea în grija ei.Rugaciunea mamei întareste rugaciunea preotului, dar multe mame nu stiu lucrul acesta. Ca parinti, trebuie sa ne dam seama ca nu putem sa avem grija de copii, sa le oferim tot ceea ce le este necesar. Singur, ca om, nu poti, o iei razna chiar si cu un copil. Dar cu Dumnezeu poti creste si 20-30 de copii. De aceea, parintii trebuie sa conlucreze cu Dumnezeu în cresterea si educarea copiilor. Recent am citit despre un caz: o familie a crescut sapte copii si i-a rânduit la casele lor. Dupa aceea, ce s-au gândit? Hai sa mai înfiem unul. Şi asa au mai adoptat nu 2, nu 10, ci 27 de copii, si toti erau cu probleme de sanatate. Ei sunt un exemplu viu ca se poate. Acolo unde este credinta si vointa, se poate. Uitati-va la familiile romilor; sunt foarte închegate, se apara unii pe altii si sunt foarte uniti, iar femeile lor umbla cu patru-cinci puradei si nu vad acest lucru ca pe o povara, ca vai de mine, ce greu e! Toata nadejdea noastra trebuie sa fie în Dumnezeu. Orice altceva ne va dezamagi“.

Copiii nu înteleg adesea motivul plecarii parintilor în strainatate

„În contextul actualei societati, mama este învatata sa lase la o parte niste lucruri caracteristice vocatiei ei de mama, si vrând-nevrând, atunci când va deveni bunica, nu va mai dori sa faca lucrurile pe care în mod traditional le faceau bunicii, ca implicare sufleteasca, ca investire emotionala“, a remarcat o participanta, cadru didactic.Nestatornicia, adulterul, divortul sunt alte cuvinte dureroase, dar si realitati în unele familii. În altele unul sau chiar ambii parinti sunt plecati la munca în strainatate. Acest lucru îi afecteaza foarte mult pe copii, mai ales pe cei mici. „Un copil de sase ani n-o sa înteleaga ca mama pleaca pentru a face bani sa-i cumpere lui jucarii. El se va simti pur si simplu abandonat. De aceea, copiii din ziua de astazi nu comunica, sunt din ce în ce mai singuratici - pentru ca au anumite carente la nivel afectiv si aceste carente se vor resimti si în viitoarea lor viata de familie“, a concluzionat Georgiana L.Mai multe despre activitatile cu tinerii din aceasta parohie ne-a vorbit pr. Gheorghe Mihaila, preot II la parohia „Sf. Mahrama a Domnului si Sf. Martiri Brâncoveni“: „În cadrul Centrului de Tineret al parohiei am initiat pâna acum întâlniri dedicate familiei - cateheze familiale - care se desfasoara în prima duminica a lunii. Daca în prima parte obisnuiesc sa le prezint perspectiva si învatatura Bisericii asupra temei propuse, a doua parte este mai dinamica, ei discutând si analizând pe grupe anumite probleme legate de acea tema“.O a doua activitate a centrului este împrumutul de carti. Unii cititorii au simtit nevoia de a discuta despre anumite lucruri pe care nu le înteleg si astfel s-a format „Atelierul de lectura duhovniceasca“. „Mai organizam cateheze si cu cei mici, activitati de filantropie si activitati de ecologizare, iar de trei ani am reusit sa facem câte o tabara de vara gratuita pentru liceeni, în care abordam tema prieteniei“, a adaugat pr. Gheorghe Mihaila.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 752

Id: 37927

Data: Feb 4, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).