Din suflet de creștin , la a III-a ediție

Concursul de muzică religioasă „Din suflet de creştin“, ediția a III-a, se adresează copiilor din clasele I-VIII și se va desfășura pe două categorii de vârstă, respectiv clasele I-IV și V-VIII. „La acest concurs vor participa în general elevi din școli de masă , nu din școli vocaționale. Mâine sunt așteptați un număr de 300 elevi  din județele Vaslui, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău, Brăila și Prahova, iar juriul concursului va fi format din pr. Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae ” din Iaşi, alături de  diac. prof. Mihai Ursache, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox  „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi și de  Adrian Sârbu, prep. univ. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi”, a precizat prof. Geta-Rita Marcu, coordoantoarea proiectului.  

Concursul de muzică religioasă „Din suflet de creştin“ face parte dintr-un proiect mai amplu, ce cuprinde și organizarea simpozionului național „2012, Anul Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”, în urma căruia se va edita un volum cu lucrările tematice  ale cadrelor didactice participante.

Prima ediţie a concursului „Din suflet de creştin“ a avut loc în luna mai a anului 2010 la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi .


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 467

Id: 21991

Data: May 17, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).