Sâmbătă seara, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică din localitatea Vama, comuna Popeşti, care va fi construită la iniţiativa şi cu purtarea de grijă a părintelui Vasile Matcovici de la Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul“ - Popeşti. După slujba religioasă de sfinţire a apei şi a untdelemnului, cu care s-a sfinţit apoi piatra de temelie şi crucea pentru Sfântul Altar al noii biserici, pr. Mihail Roşu, protopopul Protopopiatului Iaşi 3, şi pr. Vasile Matcovici au adresat câte un un scurt cuvânt preoţilor şi credincioşilor prezenţi.
„Această zi este una binecuvântată, întrucât rugăciunile Sfintei Teodora de la Sihla, aşa cum altădată au străpuns Carpaţii, aşa astăzi au străpuns văzduhul şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu aceste momente deosebite. Cele 40 de familii ale localităţii Vama merită dreptul de a avea un locaş de închinare, arătând de nenumărate ori că sunt însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu“, a subliniat pr. Vasile Matcovici.
În continuare, IPS Mitropolit Teofan a vorbit despre importanţa construirii de biserici în toate comunităţile: „Putem spune că, dintr-un anumit punct de vedere, acest sat începe să existe cu adevărat, fiindcă s-a aşezat aici loc spre închinare, loc de Liturghie, loc de pomenire şi de pavăză pentru întreaga comunitate. Mă bucur că părintele Vasile a avut acest gând de a ridica biserică în localitatea de aici şi am încredinţarea că cei 30 de ani de slujire preoţească pe care îi are îl vor ajuta să înfăptuiască şi această lucrare. Nu va fi uşor, dar nici imposibil. Nu am întâlnit până acum temelie de biserică pusă care, în cele din urmă, cu strădanii sau cu perioade de întrerupere, să nu ajungă în cele din urmă la săvârşire“.
La final, pr. Vasile Matcovici a fost hirotesit iconom stavrofor, iar unele persoane din comuna Popești și din localitatea Vama au primit distincții de vrednicie.
După slujba de punere a pietrei de temelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu pr. protopop Mihail Roşu şi cu pr. Vasile Matcovici, a vizitat Muzeul local de etnografie „Dr. Emilia Pavel“, întâlnindu-se şi cu autorii compendiului monografic „Popeştii Iaşilor - străveche vatră de civilizaţie pentru fiii comunei“: col (r) Grigore Radoslavescu şi dr. ing. Elena Florescu. Ziua s-a încheiat cu un frumos spectacol artistic organizat la Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul“ - Popeşti şi susţinut de copiii din această parohie, la care au participat toţi preoţii prezenţi la slujba de sfinţire a locului, precum şi numeroşi credincioşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 732
Id: 42421
Data: Jul 14, 2014
Imagine:
Ca un semn vizibil al recunoştinţei şi rugăciunii aduse Maicii Domnului, în biserica parohială de la Breazu se săvârşeşte săptămânal Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“, iar părintele paroh Gabriel Coroamă, .....
Data: Jul 14, 2014
Aşezământul social şi locuinţa pentru preotul paroh ale uneia dintre cele mai mici parohii din Protopopiatul Piatra Neamţ au fost sfinţite, în urmă cu două zile, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Toate aceste lucrări au fost .....
Data: Jul 14, 2014
La cele două slujbe au participat atât credincioşii din parohie, cât şi din satele învecinate. Referatul cu tema „Mântuirea - scopul final al vieţii omului“ a fost expus de pr. Marcel Popa de la Parohia .....
Data: Jul 14, 2014
În duminica a 5-a după Rusalii, credincioşii din Parohia Başta, comuna Secuieni, Protopopiatul Roman, au avut bucuria de a primi în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor numeros de preoţi din .....
Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
11 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Bucura-te lauda... Troparele Nascatoarei de Dumnezeu
05 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Ectenia intreita - Sedealna
09 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Cantarea a VII-a - a VIII-a - a IX-a
02 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Binecuvantarea - Rugaciunile incepatoare
03 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Veniti sa ne inchinam - Troparele
07 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Maicii Domnului - Ectenia mica - Condacul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).