O troiţă a fost amplasată ieri de către sătenii din Horea, comună pe raza căreia s-a produs luni accidentul aviatic din Munţii Apuseni, în memoria celor două victime care şi-au pierdut viaţa - pilotul Adrian Iovan şi sublocotenentul Aurelia Ion, ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti.
La locul tragediei a fost oficiată şi o slujbă religioasă de către părintele Sorin Trif, din Parohia Trifeşti, Protopopiatul Câmpeni.
„Am făcut o ectenie pentru morţi şi o rugăciune pentru sfinţirea troiţei care aminteşte de tragicul eveniment. Locul a fost stropit cu agheasmă”, a spus părintele Sorin Trif, care a adăugat că s-au făcut toate cele îndătinate pentru cei care şi-au pierdut viaţa.
Troiţa amplasată urmează să fie consolidată atunci când se vor încheia anchetele derulate de autorităţi, iar în vară, la şase luni, urmează să se oficieze slujba Parastasului, după cum a menţionat pr. Sorin Trif. Părintele a adăugat că troiţa a fost realizată şi amplasată la locul tragediei la iniţiativa localnicilor şi a autorităţilor din comuna Horea.
Salvatorii şi supravieţuitorii vor fi decoraţi
Luni după-amiază, în jurul orei 16:00, un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat într-o zonă muntoasă, la o altitudine de peste 1.400 de metri, în comuna Horea, judeţul Alba. La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir, de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu, de la Elias, Cătălin Pivniceru, de la Spitalul „Sfânta Maria“, şi Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor, sublocotenentul Aurelia Ion, ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Pilotul Adrian Iovan şi tânăra studentă au murit, ceilalţi pasageri suferind multiple fracturi şi traumatisme, concluzia medicilor legişti fiind aceea că victimele au murit din cauza frigului, dar şi a politraumatismelor suferite. Atât supravieţuitorii, cât şi salvatorii vor fi decoraţi la propunerea premierului Victor Ponta. „Voi propune decorarea atât a celor cinci supravieţuitori, cât şi a celor care au făcut posibilă identificarea celor cinci şi intervenţia chiar şi la un moment mai întârziat”, a spus Ponta.
De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat ieri că Aurelia Ion va fi avansată post-mortem la gradul de locotenent şi înmormântată cu onoruri militare.
Noi sisteme de localizare vor fi implementate
Supravieţuitorii tragediei aviatice din Munţii Apuseni au fost găsiţi după cinci ore de căutări, şi nu de autorităţi, ci de o echipă de salvare formată din localnici şi pădurari. Ulterior, echipe de salvamontişti, ajutaţi de localnici, au coborât victimele de pe munte. Prim-ministrul Victor Ponta s-a arătat nemulţumit de modul deficitar în care au acţionat instituţiile statului responsabile. „Am decis astăzi înlocuirea din funcţie a secretarului de stat care răspunde de intervenţiile la situaţiile de urgenţă, Cătălin Chiper, de la MAI”, a spus premierul. De asemenea, după ce Victor Ponta a solicitat demisia ROMATSA, Aleodor Frâncu şi-a prezentat demisia. În cadrul CSAT, şeful Guvernului va solicita un raport privind activitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, respectiv „înlocuirea şefului STS şi, mai departe, a persoanelor direct responsabile de nefuncţionarea corespunzătoare a sistemelor tehnice de identificare”.
În raportul prezentat în guvern au fost subliniate „deficienţe” în modul în care autorităţile au acţionat pentru găsirea şi salvarea victimelor accidentului aviatic. Drept urmare, raportul întocmit apreciază că „se impun instituirea unei coordonări ferme în situaţii similare, revizuirea procedurilor operaţionale din perspectiva respectării acestora, precum şi implementarea unor sisteme noi care să asigure în sistem de urgenţă stabilirea cu acurateţe a locaţiilor în care se petrec evenimente aviatice”. Noile sisteme de urgenţă ar trebui să aibă sistem de localizare a terminalelor mobile în reţelele operatorilor de telecomunicaţii (pe cheltuiala operatorilor) asemănător obligaţiilor prevăzute de lege de implementare a funcţiei legale de interceptare.
(Sursa: basilica.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 37635
Data: Jan 24, 2014
Imagine:
Data: Jan 24, 2014
Data: Jan 24, 2014

Data: Jan 24, 2014

Data: Jan 24, 2014

Data: Jan 24, 2014

Data: Jan 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).