În Sinaxarul Bisericii Ortodoxe se regasesc mai mulți sfinți numiți Doctori fara de arginti. Biserica i-a numit „Sfinți doctori fara de arginți” pe fericiții, bineplacuții lui Dumnezeu și facatorii de minuni Cosma și Damian din Arabia (17 octombrie), Cosma și Damian din Asia Mica (1 noiembrie) Chir și Ioan (31 ianuarie), Talaleu (20 mai) Cosma și Damian din Roma, (1 iulie) Ermolae (26 iulie) Pantelimon (27 iulie), Anichit și Fotie (12 august) Diomid, (16 august) etc. Despre viața, minunile, vindecarile și patimirile lor gasim relatari în sinaxare. Din acestea citim ca, dupa porunca Evangheliei, unii dintre acești mari sfinți au cutreierat orașele și satele, propovaduind pe Hristos și vindecând pe cei bolnavi. Din iubire fierbinte fata de Dumnezeu si fata de semeni, ei nu luau niciodata plata pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului Hristos Care a spus: „În dar ati luat, în dar sa dati” (Mt. 10, 8). Ca urmare a acestor minunate fapte, lumea i-a supranumit „doctori fara de arginți”.Pentru credința puternica și smerenia lor adânca, dar și pentru modul în care au înțeles, au trait și au transpus în fapte învațatura evanghelica, Dumnezeu i-a învrednicit de darul de a face minuni. Cei ce-i întâlneau pe sfinții lui Dumnezeu se converteau la creștinism, primind și tamaduirea sufletului, alaturi de cea trupului.Alaturi de tratamentul și îngrijirea medicala, Sfinții Doctori fara de arginți recomandau bolnavilor sa se nevoiasca în rugaciune și în pocaința. Pe lânga consultațiile medicale, feluritele vindecari și izgoniri de duhuri necurate, ei raspândeau mai ales învațatura lui Hristos și vegheau necontenit ca toți creștinii convertiți sa calce drept, dupa cuvântul Evangheliei și sa nu apostazieze. Aceasta misiune le-a adus în cele din urma și moarte martirica.Din Viețile Sfinților aflam ca, atunci când savârșeau tamaduiri, se adresau celor bolnavi: „Nu numai mâinile punem peste voi, caci cu puterea noastra nimic nu putem face. Toate le lucreaza prin noi taria cea atotputernica a lui Hristos, Unul adevaratul Dumnezeu, în Care, de veți crede cu neîndoiala, îndata veți fi sanatoși”.Sfintii Doctori fara de arginti Chir si Ioan sunt cinstiți astazi, la 31 ianuarie, în Biserica Ortodoxa– au învatat medicina în Alexandria si pentru ca tamaduiau multimea „fara onorariu”, li se spunea „doctori tamaduitori fara arginti”. Ca niste buni crestini, ei aratau bolnavilor ca de multe ori boala este pedeapsa de la Dumnezeu pentru pacatele savârsite. Multi dintre cei tamaduiti primeau sfânta învatatura a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre. În timpul împaratului Diocletian (284-305), Sfântul Chir a fugit în Arabia si s-a calugarit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul savârsirii minunilor, tamaduind bolile numai prin puterea cuvântului. Sfântul Ioan era din orasul Edesa (Mesopotamia) crestin si ofiter în armata romana. Auzind de minunile savârsite de Sfântul Chir, l-a cautat în Arabia si a ramas cu el. Când Sfânta Mucenita Atanasia, împreuna cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfintii Chir si Ioan au parasit Arabia , au venit în orasul Canope (lânga Alexandria) si le-au încurajat în patimire. Desi Teoctista nu avea decât 15 ani, Teodotia 13 si Eudoxia numai 11 ani, au primit cu barbatie cununa muceniciei. În acelasi fel au primit moarte muceniceasca si Sfintii Chir si Ioan, platind pentru faptul ca le-au încurajat în patimire pe Sfânta Mucenita Atanasia si fiicele ei. Crestinii luând trupurile lor, le-au îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol si Evanghelist Marcu”. Dupa mai multi ani, în timpul împaratului Teodosie cel Mic (408-450), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei (412-444), primind porunca dumnezeiasca, a luat moastele Sfintilor Chir si Ioan si le-a dus în satul Menuthis de lânga Canope, asezat chiar pe malul marii. Acolo se afla un templu în care era cinstita zeita Isis-Manuthis, considerata de pagâni ca tamaduitoare, ca si zeul Esrapis din Canope al carui templu fusese darâmat în anul 391, în vremea patriarhului Teofil. Pentru a stopa înflorirea templului pagân, Teofil zidise chiar lânga el o biserica închinata Sfintilor Evanghelisti. Patriarhul Chiril a pus în aceasta biserica moastele sfintilor mucenici „doctori fara de arginti” Chir si Ioan. Astfel, cei care se închinau la idolul zeitei Isis-Menuthis au parasit cu timpul templul pagân care s-a ruinat si au primit noua credinta în Iisus Hristos, primind si sfântul botez.Mare e în fața lui Dumnezeu medicul credincios, competent și iubitor de oameniPrintre învațaturile sale mântuitoare pe care ni le îmbie sa ni le însușim și sa le transpunem în fapte, Sfânta Scriptura face referire și la respectul pe care îl datoram medicilor. Astfel, în cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (cap. 38, 1) sta scris: „Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul”; „Şi doctorului da-i loc ca si pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, caci si de el ai trebuinta. Ca este vreme când si în mâinile lui este miros de buna mireasma” (Is. Sir. 38, 12-13).Este o misiune mare, de maxima importanța, nobila și sfânta aceea de a fi medic, de a ajuta la menținerea vieții și la sporirea ei, de a alina durerea și de a tamadui suferința. Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre marii luminatori ai Bisericii, numește medicina „arta”, care ni s-a dat de catre Dumnezeu, spre ajutor, caci ea ajuta, atât cât se poate, pe bolnavi:„Fiecare arta ne-a fost data de Dumnezeu ca ajutor pentru natura noastra slaba. Spre exemplu: agricultura ne-a fost data întrucât cele ce cresc de la sine din pamânt nu sunt îndeajuns pentru satisfacerea nevoilor noastre; apoi, arta țesutului, fiindca purtarea îmbracamintei este necesara și pentru buna-cuviința și pentru apararea de influența daunatoare a aerului; și arhitectura (zidaria) la fel, și tot astfel și arta medicala. Deoarece corpul nostru, din cauza slabiciunii lui, este supus la diferite influente pagubitoare, parte venind din afara, parte nascute dinauntru, prin mâncaruri, si sufera, când din cauza abundentei, când din lipsa, de aceea ni s-a dat de catre Dumnezeu, conducatorul vietii noastre întregi, arta medicala, ca un model pentru vindecarea sufletului, pentru ca prin ea sa se taie ceea ce este de prisos si sa se adauge ceea ce este de nevoie. Caci, precum n-am fi avut nevoie de inventarea si munca agriculturii, daca am fi ramas în paradisul desfatarii, la fel n-am avea nevoie de nici un ajutor medical pentru înlaturarea durerilor, daca am fi ramas liberi de orice durere, asa cum ne era dat dupa creare, înainte de cadere”. (Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, Î. 55, R. I, PSB, vol. 18, p. 296-297).Uriașa responsabilitate, greutatea misiei dar și cinstea și prețuirea de care se bucura cei care au raspuns chemarii lui Dumnezeu pentru a îmbrațișa aceasta arta au fost evocate succint de catre același Sfânt Parinte: „Toti cei care va îndeletniciti cu medicina stiti ca chemarea voastra înseamna grija fata de om. Şi mi se pare ca cel care pune stiinta aceasta înaintea tuturor celorlalte îndeletniciri, carora îsi poate închina omul râvna, si-a gasit judecata cuvenita si nu s-a departat de ceea ce trebuie crezut; în schimb e tot atât de adevarat ca de lucrul cel mai pretios dintre toate, care este viata, îti vine greu sa fugi ca de ceva dureros atunci când nu poti reda cuiva sanatatea”. (Epistola 189, PSB, 12, p. 183).În scrierile Spiritualitații Ortodoxe mai vechi sau mai noi, ni se subliniaza ca este mare în fața lui Dumnezeu medicul credincios, fara de arginți, cu inima primitoare și iubitor de oameni. Astfel, marelui Avva și eremit egiptean Antonie cel Mare († 356) i s-a descoperit de la Dumnezeu în pustiu urmatorul lucru: „În oraș, exista cineva asemenea ție, un medic care daruiește din prisosul științei sale celor nevoiași și care cânta în fiecare zi Trisaghionul (cântarea «Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fara de moarte, miluiește-ne pe noi» -n.n.) împreuna cu îngerii”. (Patericul sau Apoftegmele Parinților din pustiu, Trad. de Cristian Badilița, Edit. Polirom, Iași, 2007, p. 49).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 682

Id: 37835

Data: Jan 31, 2014

Imagine: