Cei 75 de domnitori muşatini ai Moldovei au fost pomeniţi miercuri în capela de la Cetatea de Scaun a Sucevei.
Slujba de comemorare face parte din Programul Ştefanian, iniţiat în urmă cu trei ani de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
„Astăzi, de Sânzâiene, s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru domnii Moldovei, 75 la număr, de la 1.347 până la 1715, începând cu Dragoş, apoi toată această ramură muşatină până la 1715”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
La slujba de pomenire au mai participat primarul Sucevei şi directorul Muzeului Naţional al Bucovinei.Programul Ştefanian punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric construit în perioada domniei lui Ştefan cel Mare, dezvoltarea turismului şi creşterea interesului pentru restaurarea şi protejarea monumentelor istorice.
Foto credit: Consiliul Judeţean Suceava
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 305
Id: 70552
Data: Jun 25, 2020
Imagine:
Arhiepiscopul Ciprian a sfințit miercuri, 24 iunie 2020, capela „Adormirea Maicii Domnului” din cimitirul parohiei buzoiene Topliceni.
Data: Jun 25, 2020
Părintele Constantin Necula a fost miercuri seara gazda unei conferinţe online despre ia românească, având printre invitaţi pe colecţionara Iulia Gorneanu şi pe Mirela Creţu, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu.
În timpul conferinţei, Părintele Necula a prezentat .....
Data: Jun 25, 2020
Episcopia Devei și Hunedoarei a inaugurat luni, 22 iunie 2020, Casa de tip familial pentru copii din localitatea Săulești, pusă sub ocrotirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.
O construcție aflată în ruină a fost renovată și extinsă în 2 ani și 4 luni. Prin .....
Data: Jun 25, 2020
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Instituția Prefectului – județul Bacău au semnat marți, 23 iunie, un protocol de colaborare.
.....Data: Jun 25, 2020
Episcopia Devei și Hunedoarei a ajutat marți 70 de familii afectate de inundațiile din comuna Vața de Jos. Sectorul .....
Data: Jun 25, 2020
Anul acesta, Caritatea Creștin Ortodoxă Internațională (IOCC) organizează online cursa anuală de cinci kilometri pentru strângere de fonduri. Deoarece adunările publice sunt în continuare interzise pentru a preveni transmiterea coronavirusului, participanții sunt invitați să .....
Data: Jun 25, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).