Acesta s-a desfăşurat la două mănăstiri din judeţul Botoşani, la iniţiativa părintelui paroh Ionuţ Ailincăi. Mai întâi, în biserica parohială, oamenii au ascultat rugăciunile dimineţii. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde a fost citit Acatistul Sfintei Cruci. „Apoi, ne-am îndreptat spre peştera Sfântului Onufrie de la Vorona. Cei 40 de kilometri pe care i-am parcurs ne-au amintit de Patimile Mântuitorului Hristos pentru noi, oamenii. Sperăm ca acest drum al crucii să devină o tradiţie, dar şi un mod de a-L căuta pe Dumnezeu în viaţa noastră“, a spus părintele paroh Ionuţ Ailincăi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 654
Id: 44063
Data: Sep 16, 2014
Imagine:
Prima zi a noului an şcolar, luni, 15 septembrie 2014, a fost întâmpinată cu emoţii de toţi cei prezenţi la festivitatea de deschidere a Liceului Tehnologic „Ion Nistor“ - Vicovu de Sus. Elevii, alături de părinţi şi .....
Data: Sep 16, 2014
Evenimentul va începe la ora 10:30 cu descrierea Proiectului „Dragomirna“, iar apoi va avea loc o prezentare a arhitectului Alexandra Chiliman Juvara, membru Europa Nostra. Programul va continua cu prezentările „Restaurarea şi .....
Data: Sep 16, 2014
Proiectul a fost aprobat de comisia de evaluare germană şi s-a bucurat de participarea seniorului expert în economie socială şi medicală domnul Norbert Homann. În urma implementării proiectului, s-au găsit soluţii în vederea .....
Data: Sep 16, 2014
Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PS Macarie Dragoi - Cuvant de invatatura la praznicul Schimbarii la Fata
PS Macarie Dragoi - Predica la Nasterea Maicii Domnului
IPS Mitropolit Bartolomeu Anania despre PS Episcop Macarie Dragoi
PS Macarie Dragoi - Spovedania Cale spre mantuire (dec 2014)
PS Macarie Dragoi - Cuvant la sarbatoarea Aducerii moastelor Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou
PS Macarie Dragoi - Lumina lina - De vorba cu PS Macarie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).