Manifestarea culturală, organizată de parohia Chintinici şi Primăria Roznov, a debutat cu rostirea rugăciunii „Împărate ceresc“. În continuare, pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, a adresat un cuvânt de deschidere în care a subliniat importanţa publicării celor două volume semnate de pr. Iulian Vasile. „Prin intermediul cărţii «Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov», părintele Iulian Vasile scoate în evidenţă Biserica «Sfântul Nicolae» din Roznov, un monument arhitectonic rusesc deosebit, ctitorie a familiei Gh. şi Alexandrina Roznovanu, prezentând totodată şi vechea biserică de lemn, ctitorie a lui Neculai şi Smaranda Rosetti Roznovanu (1759). A doua lucrare, «Roznovul în mărturii documentare - până la jumătatea veacului al XIX-lea», menţionează mai multe hrisoave ale domnitorilor Moldovei care au dăruit Roznovul, cu moşia din jurul lui, diferitelor instituţii, mănăstirilor (Mănăstirea Bistriţa), cât şi altor dregători sau boieri. Cele două lucrări arată date importante despre biserica şi localitatea Roznov până în sec. al XIX-lea. Îl felicităm pe pr. Vasile Iulian şi îi dorim putere de muncă“, a spus pr. protopop Vasile Ţoc.
Două cărţi pentru „zestrea culturală a comunităţii oraşului Roznov“
După mesajul de felicitare al ing. Mihai Archip, prefectul judeţului Neamţ, a urmat prezentarea succintă a cărţilor lansate, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către pr. Iulian Vasile. „Putem spune că cele două cărţi, prin subiectele tratate, îşi dau mâna, unind spaţiul laic cu cel bisericesc. Ele constituie de fapt o juxtapunere a vieţii spirituale şi istoriei oraşului Roznov. Cărţile sunt rodul cercetării personale şi al unei colaborări cu diverşi specialişti în domeniu de peste trei ani. Ele aduc lumină şi fac completări în probleme ambigue ori netratate până acum din istoria şi toponimia Roznovului. Cele două volume constituie, de fapt, prima prezentare istorică, susţinută cu argumente ştiinţifice, a Roznovului şi a vechilor biserici ctitorite aici de familia Rosetti. Lucrările prezentate nu au pretenţia de a fi epuizat toate sursele de informaţie. De aceea, ele nu îşi propun să fie un capăt de drum, ci o bornă în calea devenirii spirituale a comunităţii oraşului Roznov“, a explicat pr. Iulian Vasile. În continuare au mai rostit alocuţiuni dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi, referentul celor două lucrări, prof. Luminiţa Vârlan, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, prof. dr. Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Neamţ, şi alţi invitaţi care au apreciat solemnitatea evenimentului şi necesitatea publicării celor două volume. La final, primarul oraşului Roznov, Ionel Ciubotaru, în calitate de gazdă a evenimentului, a accentuat că cele două cărţi lansate „respiră aerul unei înalte ţinute ştiinţifice, fiind o garanţie a lucrului bine făcut şi documentat, devenind un bun comun în zestrea culturală a comunităţii oraşului Roznov“.
Documente despre oraşul şi oamenii din Roznov
„Roznovul în mărturii documentare - până la jumătatea veacului al XIX-lea“ este o monografie istorică care încearcă să aducă în faţa cititorului informaţii dintre cele mai diverse din istoria Roznovului. Cartea are ca punct de rezistenţă istoria moşiei Roznov până la reforma agrară înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi recreează cadrul istoric în matca sa originară. Pentru ipotezele avansate autorul s-a consultat cu specialişti cercetători în domeniu. Abundenţa şi noutatea informaţiei sunt alte caracteristici ale acestei lucrări. „Am prezentat exhaustiv documentele referitoare la Roznov, multe dintre ele necunoscute publicului. Între acestea se află şi recensămintele populaţiei din Roznov şi împrejurimi - Catagrafiile din 1774, 1832, 1838 şi 1845. Aceste documente aflate la Arhivele statutului din Iaşi şi Bucureşti au fost transliterate cu ajutorul domnului profesor Silviu Văcaru. Ele au o importanţă excepţională pentru că ne arată numele tuturor celor care au locuit pe aceste meleaguri şi ne prezintă o imagine în detaliu a tuturor categoriilor sociale“, a remarcat pr. Iulian Vasile. Prolegomena volumului este semnată de prof. dr. Adrian Alui Gheorghe, iar prefaţa este semnată de dr. Silviu Văcaru.
„Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov“
Cartea „Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov“este consacrată celor două biserici şi curţii boiereşti de la Roznov ale familiei Rosetti, începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea până astăzi, fiind un prinos de recunoştinţă adus tuturor preoţilor, diaconilor şi dascălilor care s-au succedat la bisericile din Roznov. „În acest sens am întocmit un pomelnic al personalului clerical din secolul al XVIII-lea până astăzi. De asemenea, am creionat şi câteva medalioane ale ctitorilor. Lucrarea are ca bază de pornire «Monografia», scrisă de pr. Victor Gervescu, dar şi valoroasa carte «Biserici cu averi proprii», scrisă de Petre Gârboviceanu, administrator al Casei Bisericii şi bun prieten al ctitorilor. Am folosit, de asemenea, numeroase articole apărute în presa vremii începutului de secol XX. Punctul forte al cărţii îl constituie anexa de documente cu informaţii noi preluate din presa vremii, dar şi anexa foto cu imagini ale Roznovului de altădată, ale bisericilor vechi şi obiectelor de patrimoniu aflate acolo“, a amintit pr. Iulian Vasile. Prolegomena este semnată de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar prefaţa cărţii de dr. Silviu Văcaru.
Centrul funcţionează sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, prin Asociaţia "Vasiliada". A fost înfiinţat în anul 2005, pentru a contribui la facilitarea accesului la servicii sociale, educaţionale şi spirituale pentru copiii din familii nevoiaşe. .....
Data: Sep 16, 2011
Muzeul Guggenheim Bilbao (Spania) va inaugura în această toamnă prima expoziție retrospectivă Constantin Brâncuși, în care vor putea fi văzute aproximativ 30 dintre cele mai mai cunoscute lucrări ale renumitului sculptor român. Cu scopul de .....
Data: Sep 16, 2011
Ultimul curs de calificare din această serie a început în prima săptămână a acestei luni și este destinat persoanelor private de libertate din Penitenciarul Craiova. Cei 26 de deținuţi, care își execută pedeapsa în regim închis, .....
Data: Sep 16, 2011
Manastirea constanteana Crucea va avea in curand o noua biserica. Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfintit locul viitorului lacas de cult care ii va avea ocrotitori pe Sfintii Trei Ierarhi.Dupa cum informeaza TRINITAS TV, cu aceasta ocazie, Inaltpreasfintitul .....
Data: Sep 17, 2011
Centrul de pelerinaj Sfantul Apostol Pavel si Agentia Basilica Travel ale Patriarhiei Romane va invita sa vizitati, la sfarsitul lunii octombrie, cateva dintre cele mai frumoase lacasuri de cult din Grecia. Dupa cum informeaza TRINITAS TV, pelerinajul este organizat in perioada 24-27 .....
Data: Sep 17, 2011
La biserica cu hramul Sfantul Nicolae a fostului schit De sub Piatra – 44 de izvoare , din satul Pietreni, comuna Costesti, judetul Valcea, a avut loc astazi, 16 septembrie 2011, receptia la terminarea lucrarilor de consolidare, restaurare si infrumusetare a acestui sfant locas, dupa cum .....
Data: Sep 17, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).