]]>Duminică, 8 februarie 2015, Preasfinţitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Zalău, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. Ierarhul a fost întâmpinat în faţa locaşului de cult de un sobor de preoţi în frunte cu Preacucernicul Părinte Vasile Rus, parohul bisericii şi vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului. Din sobor au mai făcut parte Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, preot paroh la Parohia Sfântul Ştefan din Zalău şi inspector contabil la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Iosif Lucaci, preot coslujitor la această biserică şi Preacucernicul Părinte Rareş Tărniceru, preot misionar la Protopopiatul Zalău. În continuare, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, la slujbă participând un număr mare de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Petroniu a arătat că perioada bisericească în care ne aflăm acum ne pregăteşte pentru pocăinţa pe care trebuie să o facem în fiecare post, dar în special în postul Sfintelor Paşti. Este de datoria noastră, fiecare din noi având păcate, să ne căim pentru acestea. Pericopele evanghelice din această perioadă tocmai despre aceasta vorbesc. Dacă stăm să cugetăm, fiecare dintre noi a fost cândva un fiu sau o fiică risipitoare, poate numai cu gândul sau cu fapta, însă vrăjmaşul pe fiecare ne luptă, în mod special în adolescenţă şi în tinereţe, copiii dorind să fie independenţi, însă ei nu au suficientă maturitate în gândire. Aşa s-a întâmplat şi cu acest fiu din parabola pericopei evanghelice care s-a citit astăzi. Acesta a vrut să fie independent, iat tatăl său a încuviinţat, deşi ştia că nu face bine, iubirea părintească învingând raţiunea. Plecând de lângă tatăl său într-o ţară străină a început să trăiască în dezmierdări, ceea ce arată că nu era capabil să-şi administreze averea pe care în scurt timp a irosit-o, ajungând să păzească porcii pentru a se întreţine. Acest fapt este cu atât mai ruşinos cu cât că evreii nu consumau carne de porc, el ajungând să păzească nişte animale socotite necurate. Prin cele ce s-au întâmplat acestui tânăr, înţelegem că nu întotdeauna progresul economic merge împreună cu cel duhovnicesc. Câtă vreme acest tânăr avea bani a uitat de Dumnezeu şi de legea morală şi a trăit în păcat. Acum însă când a sărăcit şi-a adus aminte de Dumnezeu şi şi-a adus aminte de tatăl său, hotărându-se să se întoarcă acasă. El însă a conştientizat că luându-şi partea de avere ca şi fiu şi irosind-o, nu se mai putea întoarce acasă în calitate de fiu, voind măcar să fie primit ca şi un argat. Raţionamentul „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta!”, arată desfrânarea prin care el L-a supărat pe Dumnezeu. Prin cuvintele „am greşit înaintea ta”, arată irosirea averii pentru care tatăl său muncise ani sau zeci de ani de zile. Momentul întoarcerii acasă este foarte important, el arătând convertirea. El, care trăise în păcat, i-a venit gândul cel bun al convertirii de la păcat, de la viaţa departe de Dumnezeu. Aşa trebuie să se întâmple şi omului care păcătuieşte: să aibă gândul cel bun şi să conlucreze cu el, fiindcă dacă vrăjmaşul mereu ne aduce în minte ispite şi îngerul păzitor ne strecoară totuşi gânduri bune. Cu toate că fiul s-a întors pentru a fi primit în calitate de argat, tatăl său l-a repus în drepturi ca pe un fiu al său iubit. Aşa se întâmplă şi la Dumnezeu - oricât de mult păcătuieşte omul, dacă se întoarce prin pocăinţă la El, Acesta îl iartă, fiindcă Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului. Această pildă ne dă tuturor curaj şi ne învaţă că nu suntem noi mai mari decât Dumnezeu, nici păcatul nu este mai mare decât Dumnezeu, Acesta aşteptând de la noi doar să ne întoarcem şi să ne căim, să regăsim calea spre împărăţia Lui, părăsind păcatul. De multe ori, în reacţia fratelui mai mare care s-a întors de la ţarină şi nu voia să intre în casă să se veselească şi el de întoarcerea fratelui său, vedem reacţia anumitor oameni virtuoşi. Cei care săvârşesc fapte bune, să nu fie însă invidioşi, nici dispreţuitori aşa cum a fost şi fariseul din evanghelia de duminica trecută, care privea de sus pe acel vameş. El, prin mândria lui, deşi săvârşea fapte bune nu s-a folosit de rugăciune, pe când acel vameş păcătos s-a întors mai folosit la casa lui. La fel s-a întâmplat şi în pericopa evanghelică de astăzi. Fiul risipitor care şi-a venit în fire şi s-a căit era superior celui care stătuse acasă şi ascultase de tatăl său, de aceea a şi spus Domnul Hristos: „Mai multă bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă”. De ce? Pentru că omul acela rătăcise calea şi putea să rămână acolo, dar s-a întors la tatăl său. Preasfinţitul Părinte Petroniu a subliniat totodată faptul că un singur drum duce la Dumnezeu – prin Biserică, nu prin altă parte. Nu există mântuire decât în Biserică şi atunci aceasta este calea. Cei care au orice alt drum, existând căi nenumărate, aleg drumul spre iad, însă calea cea strâmtă spre rai este în Biserica Ortodoxă, aici găsind toate mijloacele mântuirii. La finalul cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte vicar Vasile Rus pentru întreaga activitate desfăşurată, urându-i totodată ani îndelungaţi, în această perioadă Preacucernicia Sa sărbătorindu-şi şi ziua de naştere. Scurt istoric al bisericii Având hramul Adormirea Maicii Domnului, biserica a fost construită între anii 1930-1934, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a Zalăului.Pe perioada regimului comunist,dar şi după aceea, biserica era cunoscută drept „catedrala” din Zalău sau „mănăstirea”, iar cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aici se adunau credincioşii Sălajului pentru slujba de priveghere, în acele vremuri judeţul Sălaj neavând o mănăstire în judeţ în care să se adune pentru rugăciune. În urma unor ample lucrări de consolidare şi repictare a locaşului de cult, la 5 septembrie 2010 Preasfinţitul Părinte Petroniu a resfinţit biserica înconjurat de un sobor de 100 de preoţi, acesta fiind un moment de vie emoţie pentru credincioşii parohiei. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a acordat părintelui paroh Vasile Rus distincţia Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincţie bisericească a Episcopiei Sălajului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 573
Id: 48490
Data: Feb 8, 2015
Imagine:
]]>Pentru a cincea oară de la înființarea sa, duminică, 1 februarie 2015, Parohia din Pescara și-a serbat sfinții ocrotitori, pe Sfântul și Dreptul Simeon .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova va desfăşura la sediul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în perioada 10-11 februarie .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Creştinii ortodocşi se află astăzi, 8 februarie 2015, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii, numită a Întoarcerii Fiului risipitor, fiind a doua Duminică din Perioada .....
Data: Feb 8, 2015
]]>În localitatea Victoria, comuna Stăuceni, din judeţul Botoşani, satul natal al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, a fost oficiată sâmbătă, 7 februarie 2015, o slujbă de .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Trăitori în secolul al IV-lea, socotit „veacul de aur“ pentru Biserica creştină, Sfinţii Vasile cel Mare († 379), Grigorie de Nazianz († 390) şi Ioan Gură de Aur († .....
Data: Feb 8, 2015
]]>Sâmbătă, 7 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNifona primit, la Reşedinţa eparhială, pe domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educaţiei şi .....
Data: Feb 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).