]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 2 august 2015, în Duminica a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii). La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 14, vs. 22 - 34). La Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că trebuie să ne rugăm pentru ajutorul lui Dumnezeu în viața noastră: ”Ori de câte ori Domnul lipsește din viața noastră, atunci când nu este chemat în ajutor, corabia în care ne aflăm, locul, casa, toate se pot clătina. Însă, atunci când Domnul Iisus Hristos apare sau când este chemat și rugat ca să ne binecuvânteze și să ne poarte de grijă atunci lucrurile se schimbă, asemenea situației în care s-au aflat Apostolii, gata să se scufunde cu corabia și gata să se afunde în valurile mării”. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a îndemnat credincioșii la întărirea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune și credință stăruitoare: ”Atunci când avem mâhniri, când avem întristări și când suntem în primejdie, trebuie să ne încredințăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Avem și exemplul Mântuitorului care a preferat să se roage într-un loc singuratic, noaptea. Poate de acolo sunt și slujbele de priveghere pe care le fac mănăstirile și pe care le înalță către Dumnezeu mulți credincioși chiar la miezul nopții. Este și îndemnul către fiii Bisericii de a se ruga mai mult, de a încredința lui Dumnezeu grijile și necazurile lor. Un Părinte al Bisericii spunea: Omul este cu adevărat mare numai când stă în genunchi. Doar atunci noi ne apropiem de Dumnezeu și reușim această legătură cu El prin rugăciune”. Biserica Ortodoxă se va afla la 9 august 2015 în Duminica a X-a după Rusalii, numită și a Vindecării lunaticului.
Download: Click for download attached file: Duminica a IX-a dupa Rusalii la Catedrala Patriarhala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 54406
Data: Aug 2, 2015
Imagine:
]]>Duminica a 9‑a după Rusalii (Umblarea pe mare ‑ Potolirea furtunii) Matei 14, 22‑34 În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Parcurgem duhovnicește calea frumoasă şi plină de bucurii sfinte a Postului Adormirii Maicii Domnului aducându-ne aminte de nobilele sale virtuți, .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a avut loc sâmbătă, 1 august 2015, o procesiune cu icoana Maicii Domnului Pantanassa adusă de la .....
Data: Aug 2, 2015
]]>În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Credincioșii ortodocși de stil vechi din Vicariatul ortodox ucrainean din România l-au cinstit astăzi, 2 august 2015, pe Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest .....
Data: Aug 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Cristian Stavriu - Invierea Fiului Vaduvei din Nain 2014 - Manastirea Brebu
Pr Cristian Stavriu - Predica la Cea mai mare porunca din lege 2013 - Manastirea Brebu
Pr Cristian Stavriu - Predica la Tanarul Bogat 2013 - Manastirea Brebu
Pr Cristian Stavriu - Pilda Semanatorului 2014 - Manastirea Brebu
Pr Cristian Stavriu - Invierea fiicei lui Iair 2014
Pr Cristian Stavriu - Predica la Bogatul lacom 2013 - Manastirea Brebu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).