]]>Biserica Ortodoxă Română s-a aflat în Duminica a XXIX-a după Rusalii. La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV. Ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre evanghelia în care se relatează minunea vindecării celor 10 leproşi. „Evanghelia de astăzi ne îndeamnă ca în fiecare clipă a vieţii noastre să ne exprimăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu de la care ne vine tot binele. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. Sigur că este natural să mulţumim pentru toate bunătăţile şi darurile pe care le primim însă cine este sporit duhovniceşte, cine a primit harul lui Dumnezeu şi darul înţelegerii planului lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi mulţumşte pentru toate, nu doar pentru cele bune. Mulţumeşte şi pentru ispite şi pentru lipsuri, încercări, boli, văzând în toate acestea semne ale cercetării noastre de către Dumnezeu şi semne ale iubirii Sale care doreşte să ne vadă întăriţi în credinţa şi în nădejdea noastră în Dumnezeu“, a spus Preasfinţia Sa. Credincioşii s-au închinat, ca de fiecare dată, la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi la cele ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Download: Click for download attached file: Duminica a XXIX-a dupa Rusalii la Catedrala Patriarhala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 47740
Data: Jan 18, 2015
Imagine:
]]>În duminica a XXIX-a după Rusalii, în biserica Mănăstirii Radu Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Jan 18, 2015
]]>Peste 900 de elevi din Capitală au participat, sâmbăta aceasta, la faza pe sector a Olimpiadei de Religie, informează TRINITAS TV. Competiţia este organizată pentru elevii de .....
Data: Jan 18, 2015
]]>Biserica „Sfinţii Voievozi” din Ploieşti şi-a sărbătorit sâmbăta aceasta al doilea hram – Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost .....
Data: Jan 18, 2015
]]>19 ianuarie 1629 - A trecut la cele veșnice mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (1608-1617 și 1619-1629), ctitorul mănăstirii Dragomirna, fondatorul unor spitale .....
Data: Jan 19, 2015
]]> Duminica, 18 ianuarie 2015, obstea monahala a Manastirii Dragomirna, jud Suceava, l-a asteptat cu flori, paine si sare pe IPS Parinte Pimen , Arhiepiscopul Sucevei si .....
Data: Jan 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).