Biserica Ortodoxa s-a aflat la 5 ianuarie 2013 în Duminica dinaintea Botezului Domnului. La Catedrala Episcopala „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost savârșita de Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Parinte Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.În cuvântul de învațatura adresat credincioșilor prezenți, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfintia Sa a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelica citita în cadrul Sfintei Liturghii. Duminica de astazi, a aratat Preasfinția Sa, ne pregatește pentru slavitul praznic al Botezului Domnului, când Domnul nostru Iisus Hristos își începe opera de mântuirea a lumii, primind botezul pocainței de la Sf. Ioan Botezatorul, învațandu-ne astfel adevarata smerenie și ascultare. Înaintemergatorul Domnului boteza pe cei care veneau la el cu apa, îi îndemna la pocaința și le auzea marturisirea pacatelor, însa nu le putea acorda iertarea acestora. Numai Hristos le putea ierta pacatele oamenilor, pentru aceasta Sf. Ioan Botezatorul spune:,,eu botez cu apa, dar El va boteza cu Duh Sfânt și cu foc (Luca 3,16). Botezul lui Ioan era mai mult un simbol sau o prefigurare a adevaratului botez a lui Hristos, prin care omul se face faptura noua, se curața de pacate și se face fiu al lui Dumnezeu și cetațean al Împarației cerurilor, a încheiat Preasfinția Sa.La final, Presfințitul Parinte Ambrozie a savârșit slujba de sfințire a Aghiasmei mari, îndemnandu-i pe credinciosi sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 545
Id: 37153
Data: Jan 6, 2014
Imagine:
Sa aducem lauda acum Sfântului Ioan Botezatorul. Cu dor sa îl încununam pe el, decât care nu s-a ridicat .....
Data: Jan 6, 2014
Credincioşii din parohia Sadova, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au primit în aceste zile preotul pentru a le binecuvânta casele cu Agheasma Mare. Oamenii l-au aşteptat atât pe slujitorul sfântului .....
Data: Jan 6, 2014
PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat importanţa slujbei de sfinţire a Aghesmei Mari. „Apa aceasta este purificată prin Duhul Sfânt, căci reprezintă pogorârea Mântuitorului .....
Data: Jan 6, 2014

Data: Jan 6, 2014

Data: Jan 6, 2014

Data: Jan 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).