Aceasta a noua duminica înainte de Paste, ce marca initial începutul postului partial al Saptamânii Lasatului de brânza, a devenit cadrul im­portantei comemorari a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos gratie dez­voltarilor si comentariilor imnografice ale pericopei evanghelice Matei 25, 31-46 citite la Liturghie. În planul structurii perioadei pregatitoare si a reprezentarii timpului pe care o dezvolta, aceasta duminica se înscrie cu trei dimensiuni: 1) ea reprezinta continuarea logica a comemorarii tuturor defunctilor din ziua precedenta, dat fiind ca aceasta anticipa adu­narea finala a celor vii si a celor morti si anunta între altele tema acestei rugaciuni prin prezenta a numeroase tropare ce faceau aluzie la Judecata; 2) ea completeaza prin evocarea dreptatii lui Dumnezeu meditatia la mila Lui din Duminica Fiului Risipitor; 3) ea deschide cea de a doua parte a perioadei pregatitoare consacrata pregatirii „exterioare” în vederea pos­tului, reprezentând fata de duminica urmatoare, închinata izgonirii lui Adam din rai, extremitatea ultima a istoriei mântuirii recapitulata si condensata înainte chiar de a intra în Postul Mare, pe parcursul caruia timpul istoriei va fi „rastignit” pentru a fi îndumnezeit.Temele acestei duminici au fost îndeajuns dezvoltate în partea I cu re­ferire la eshatologia Triodului, asa ca aici nu mai trebuie sa revenim asu­pra lor, ci doar sa amintim câteva elemente. Pentru ca gândul la moarte sa fie crestinesc, depasind filozofia pagâna ramasa închisa în limitele eului, el trebuie sa fie legat de gândul la Judecata de Apoi si la supunerea finala a tuturor lucrurilor puterii lui Dumnezeu. Perspectiva prezentarii în fata tribunalului lui Dumnezeu, care-l va judeca dupa toata rigoarea si adevarul, e pentru credincios prilejul de a aprecia cât de mult s-a înde­partat de viata dupa adevar, al carei criteriu e consemnat în Evanghelie. Iar Judecata vestita cu prilejul acestei duminici îi va aparea cu atât mai înfricosatoare, cu cât o simte mai aproape. Imnografii insista îndeosebi asupra descrierilor precise si detaliate ale Judecatii, asupra aratarii în­fricosate a lui Hristos, a rasunetului trâmbitei de pe urma, a deschiderii mormintelor, a cartilor deschise si a vadirii faptelor ascunse ale fieca­ruia, asupra strigatelor de spaima ale celor osânditi si a suferintelor lor în iad. Aceasta insistenta nu e calauzita însa de o placere bolnavicioasa, ci de o preocupare pedagogica, pentru a trezi frica si cainta credinciosi­lor, detaliile acestea îngaduindu-ne sa actualizam aici si acum Judecata de Apoi. Ca si la toate celelalte praznuiri ale anului liturgic, nici aceasta nu este o simpla „comemorare’’, o aducere-aminte pioasa dar gratuita, pentru ca ea face efectiv prezent si actual „în taina” timpului liturgic „obiectul” ei. Pentru cei ce au trecut de la timpul profan la timpul liturgic prin care cronologia timpului istoric e rasturnata în favoarea unei ordini calitative si teologice, Parusia e deja de fata:„Sosit-a ziua, iata înaintea usilor e Judecata; suflete, privegheaza! Aici împaratii si domnii, bogatii si saracii se vor aduna si fiecare om îsi va lua rasplata dupa vrednicia faptelor”.Cum s-a insistat deja, functia esentiala a eshatologiei e de a ne face sa vedem în ziua de fata ajunul judecatii si apropierea sfârsitului. Astfel, fiecare clipa e un prilej de pocainta „mai înainte de sfârsit” si, prin urmare, e virtual purtatoare a vesniciei. Fiind totodata un rezumat al timpului si putând fi ca atare asimilat unei singure zile, Postul Mare reprezinta toc­mai aceasta „vreme bine primita”, acest moment favorabil pentru cainta ce preceda numaidecât „sfârsitul”. De la Duminica Lasatului de came si pâna în Saptamâna Mare, sfârsitul si Judecata vor trebui anticipate prin pocainta si lacrimi, pentru a ne pregati prin fapte o pledoarie adecvata si a ni-L face milostiv pe Dumnezeu, când va veni adevaratul ceas al Marii Judecati.„Acolo nimic nu te va putea ajuta, Judecator fiind Dumnezeu: nici învatatura, nici mestesugul, nici marirea, nici prietesugul; fara numai puterea ta cea din fapte, suflete al meu!”.Fidel întregii traditii patristice, Nichifor Calist Xanthopol precizeaza în sinaxarul sau ca judecata nu se va referi la faptele exterioare: posturile, privegherile sau minunile pe care le vor fi putut face crestinii, ci mai degraba la adevaratele fapte ale omului launtric: milostenia, milostivirea si compasiunea fata de cei drepti ca si fata de cei pacatosi etc.„... Vezi, suflete al meu, de postesti, sa nu defaimi pe vecinul tau. Fereste-te de bucate, dar nu osândi pe fratele tau; ca nu cumva, fiind trimis în foc, sa te topesti ca ceara; ci fara împiedicare sa te duca Hristos întru împaratia Sa”.„Cunoscând poruncile Domnului, asa sa vietuim: pe cei flamânzi sa-i hranim, pe cei însetati sa-i adapam, pe cei goi sa-i îmbracam, pe stra­ini sa-i aducem în casa, pe bolnavi si pe cei din temnita sa-i cautam; ca sa zica si catre noi Cel ce va sa judece tot pamântul: «Veniti, binecuvântatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia ce s-a gatit voua!» [Mt. 25, 34]”^.Intensitatea caintei sustinuta de faptele „postului duhovnicesc” poate, asadar, izbavi de iad si tocmai ea alcatuieste scopul acestei comemorari a celei de-a Doua Parusii. De aceea, în Typikon-ul Sfântului Sava, lectura patristica indicata pentru Utrenie nu se refera la Judecata de Apoi, ci e discursul Sfântului Grigorie din Nazianz Despre iubirea de saraci, un admirabil îndemn la iubirea activa.Ultimul tropar propriu slujbei Utreniei ofera tabloului înfricosator al Judecatii completat pâna aici prin câteva apeluri la practica milosteniei, o concluzie în întregime centrata pe lumina si bucuria învierii, revelând semnificatia Duminicii Lasatului de carne în economia Triodului:„Sa ne curatim mai înainte pe noi însine, fratilor, cu împarateasa virtu­tilor; ca iata a venit aducându-ne noua bogatie nepieritoare; potoleste umflarea poftelor si împaca cu Stapânul pe cei ce au gresit. Pentru aceasta cu veselie sa o primim pe dânsa, strigând lui Hristos Dumnezeu: Cel ce ai înviat din morti pazeste-ne neosânditi pe noi, cei ce Te slavim pe Tine, Cel ce singur esti fara de pacat!”.În plan liturgic, Duminica Lasatului de came nu se distinge de dumi­nica precedenta, cu exceptia unui loc mai important acordat textelor Tri­odului, fiindca gasim acum o „Slava” si un „Şi acum” pentru Litia de la Vecernie, si un canon cu tropare mai numeroase cântat în 8 tropare pe oda. Dar, spre deosebire de sâmbata, nu are tropar (apolytikion) propriu.La Liturghie, lectura din Apostol (1 Co 8, 8-13; 9, 1-2) se refera la carnurile junghiate idolilor si la necesitatea pazirii discernamântului în hrana. Lecturile din Duminica Fiului Risipitor (1 Co 6, 12-20) si din Duminica Lasatului de brânza (Rm 13, 11-14 si 14, 1-4) fac si ele direct aluzie la Postul Mare si la necesitatea de a pune iubirea de aproapele îna­intea pazirii regulilor trupesti. În sânul perioadei pregatitoare, aceste lec­turi reprezinta, asadar, un ciclu relativ independent de învataturi privitoare la postul duhovnicesc, la care imnografia va face ecou din ce în ce mai amplu începând din Saptamâna Lasatului de brânza. Aluziile la aceasta din urma în troparele Duminicii Lasatului de came corespund astfel înce­putului pregatirii efective a postului prin retinerea de la carne, începând cu masa din seara acestei duminici.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 717

Id: 38356

Data: Feb 21, 2014

Imagine: