In Biserica Ortodoxa, anul acesta, la 5 mai 2013, este Sfanta si Marea Duminica a Pastilor. In aceasta duminica praznuim Invierea cea datatoare de viata a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos . Sarbatoarea Invierii a fost precedata de momentul aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim și in Eparhia Maramureșului și Satmarului. P.S. Iustin Sigheteanul, impreuna cu oficialitatile judetene si locale si un grup de preoti si calugari au intampinat Sfanta Lumina pe Aeroportul din Baia Mare. Sfanta Lumina a ajuns la Cluj Napoca, in Baia Mare si la Satu Mare. Apoi, la miezul nopții, mii de credincioși au luat lumina de la Inaltpreasfințitul Parinte Justinian al Episcopiei Maramuresului si Satmarului și de la Arhiereul Vicar, Preasfintitul Iustin Sigheteanul care au oficiat apoi Slujba Invierii Domnului pe o esplanada special amenajata langa Catedrala Episcopala. Sarbatoarea a continuat cu oficierea, in catedrala Episcopala, a sfintei Liturghii a Sfantului Ioan Gura de Aur. Alaturi de cei doi ierarhi s-a aflat un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, incepand cu ora 12:00, Preasfintitul Iustin Sigheteanul a oficiat Slujba Vecerniei Invierii in Catedrala Episcopala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 30574
Data: May 5, 2013
Imagine:

Data: May 5, 2013

Data: May 5, 2013

Data: May 5, 2013

Data: May 5, 2013

Data: May 5, 2013

Data: May 5, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).