]]>Duminică, 1 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, cu participarea a numeroşi credincioşi şi a unor elevi seminarişti şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Târgovişte, care s-au împărtăşit, aşa cum este tradiţia, la finalul primei săptămâni a Postului celui Mare. De asemenea, s-a dat citire Pastoralei Sf. Sinod cu ocazia Duminicii Ortodoxiei şi s-a efectuat colecta pentru Fondul Central Misionar, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a evocat faptul că Duminica Ortodoxiei reprezintă, atât biruinţa dreptei credinţei asupra oricărei forme de rătăcire şi confuze, cât şi un simbol al unităţii Ortodoxiei universale şi un mijloc de manifestare a comuniunii cu toţi aceia care, de-a lungul timpului, au apărat, chiar cu preţul vieţii sfânta noastră Ortodoxie.
Download: Click for download attached file: Duminica Ortodoxiei la Catedrala Mitropolitana din Targoviste
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 49318
Data: Mar 3, 2015
Imagine:
]]>Câteva mii de credincioşi romaşcani şi pelerini din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au participat duminică, 1 martie 2015, la o procesiune organizată în municipiul Roman. Pentru .....
Data: Mar 3, 2015
]]>Departamentul pentru tineret al Parohiei Mărcuţa, din Protopopiatul sectorului 2 Capitală, a derulat în aceste zile o etapă importantă din implementarea miniproiectului „Luminiţe pentru .....
Data: Mar 3, 2015
]]>La finalul săptămânii trecute s-au constituit trei noi filiale APOR - Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie. În seara Duminicii Ortodoxiei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte .....
Data: Mar 3, 2015
]]>An de an, Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în toate parohiile din ţară, dar şi din străinătate, prin procesiuni şi alte activităţi pastoral-misionare. Manifestări frumoase au avut .....
Data: Mar 3, 2015
]]>Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române a organizat duminică, 1 martie, un pelerinaj gratuit în Bucureşti la cele mai importante biserici şi obiective, renumite. Un pelerinaj similar .....
Data: Mar 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).