]]>În Duminica a 25-a după Rusalii, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodocşilor români din Europa de Nord înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului Omagial Euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Andrei Ovidiu Sofa a fost hirotonit preot pe seama parohiei Tromso din nordul Norvegiei, din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. La final, Preasfinţia Sa a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru binecuvântarea dată Preasfinţiei Sale de a sluji în Catedrala patriarhală din Bucureşti şi de a participa la conferinţele organizate de tinerii din ASCOR Ploieşti şi Bucureşti. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioşi să continue ajutorarea semenilor aflaţi în nevoi, participând la colectele de alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau bani organizate în această perioadă a Postului Crăciunului, care este o „şcoală a milosteniei”, după cum a arătat Preasfinţia Sa. „Samarineanul milostiv din Evanghelia care s-a citit astăzi este însuşi Mântuitorul Iisus Hristos care, asemenea samarineanului din parabolă, toarnă peste rănile noastre untdelemnul mângâierii şi vinul cel tare al dumnezeieştii Sale iubiri. El ne-a învăţat nu doar ceea ce înseamnă aproapele nostru, ci mai ales cum să devenim noi înşine aproapele semenilor noştri. Deoarece El este lumina cea mai presus decât toată lumina, odihna cea mai presus decât toată odihna, bucuria cea mai presus decât toată bucuria, viaţa şi mântuirea care dăinuieşte în vecii vecilor”, a arătat Preasfinţitul Părinte Macarie.
Download: Click for download attached file: Duminica Samarineanului Milostiv la Catedrala Patriarhala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 564
Id: 45490
Data: Nov 16, 2014
Imagine:
]]>În Duminica a XXV-a după Rusalii, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar Arhiepiscopiei .....
Data: Nov 16, 2014
]]>Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din municipiul Arad adăposteşte racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ioan Hrisostom, primite în dar din Cetatea Vaticanului, aşezate .....
Data: Nov 16, 2014
]]>Departamentul Cultural și de Tineret din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a derulat în perioada 1 – 14 noiembrie 2014, prima parte din cadrul proiectului - .....
Data: Nov 16, 2014
]]>În prima duminică a Postului Nașterii Domnului, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a venit în mijlocul obștii de maici a Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din .....
Data: Nov 17, 2014
]]>Astăzi, 16 noiembrie, creştinii ortodocşi s-au aflat în Duminica a XXV-a după Rusalii. În Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de .....
Data: Nov 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).