]]>La sfârșitul săptămânii trecute, două lăcașuri de cult din Mehedinți au primit vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu. Sâmbătă, 14 martie, ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la mănăstirea Strehaia. Alături de Preasfinția Sa, la jertfa cea tainică a luat parte un sobor de preoți şi diaconi, în frunte cu protoiereul locului, Pr. Gabriel Ursache. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic “Sf. Gheorghe” de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, condus de Arhid. Drd. Mircea Pădureanu. Și enoriașii parohiei “Cuvioasa Parascheva” din cartierul severinean Schela Nouă s-au bucurat, în Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști, de arhierești binecuvântări. Preasfințitul Nicodim a slujit Liturghia Sf. Vasile cel Mare în biserica parohială, fiind înconjurat de numeroși preoți și diaconi. Credincioșii păstoriți de preacucernicul preot Cosmin Eftimie Necșoiu, dar și cei din municipiu, au luat parte în număr mare la ceremonia euharistică săvârșită la ctitoria lui Iorgu Boștină, un vrednic fiu al comunității, mutat la Domnul. La finalul slujbei, Arhipăstorul mehedințean le-a vorbit celor de față despre înțelesurile duhovnicești ale Duminicii Sfintei Cruci. În încheiere, părintele paroh Cosmin Eftimie Necșoiu i-a mulțumit ierarhului pentru popasul pastoral care a stârnit multă emoție în sufletele credincioșilor prezenți. Credincioșii mehedințeni au contribuit și în această duminică la colecta Fondului Central Misionar. Fondurile vor fi folosite pentru susţinerea parohiilor sărace și continuarea programelor social-filantropice ale Bisericii.
Download: Click for download attached file: Duminica Sf. Cruci la biserica severineana Cuv. Parascheva
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 690
Id: 49832
Data: Mar 16, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a treia a Postului Mare, 15 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În ziua de 15 martie a.c., în Duminica a treia a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti, închinată Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul pelerinilor .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a III-a din Postul Mare, la 15 martie 2015, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a oficiat în biserica Sf. Mc. Paraskevi - Pikridion din .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În duminica a treia a Sfântului şi Marelui Post credincioşii Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada (Madrid) au primit vizita Preasfinţitului Părinte Timotei .....
Data: Mar 16, 2015
]]> La Istanbul a avut loc vineri, 13 martie 2015, reînnoirea acordului între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română privind folosirea bisericii Sfânta Muceniţă Paraskevi din Pikridion .....
Data: Mar 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).