]]>Cu ocazia Duminicii Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgovişteia săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu participarea a numeroși credincioși, după cum aflăm de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Cu acest prilej, a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Bădăran Ionuț, pe seama Parohiei Finta, Protoieria Târgoviște Sud, licențiat și absolvent al cursurilor de masterat ale Facultății de Teologie și Științele Educației a UniversitățiiValahiadin Târgoviște. În cuvântul Său, Înaltpreasfinția Sa, a arătat căsfinții sunt aceia care, prin exemplul vieții și al mărturiei lor, îndrumă pașii credincioșilor spre urmarea lui Hristos, al cărui chip ei Îl manifestă prin fiecare epocă. Sfinții neamului românesc sunt o dovadă a felului în care cuvântul evanghelic a rodit în istoria noastră, totodată, fiind și ofranda pe care noi, românii, o aducem Bunului Dumnezeu, ca mulțumire pentru darurile sale îmbelșugate, mai ales pe tărâm spiritual și cultural.
Download: Click for download attached file: Duminica Sfintilor Romani la Catedrala din Targoviste
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 616
Id: 52808
Data: Jun 16, 2015
Imagine:
]]>Marţi, 16 iunie, la Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului”din municipiul Zalău a fost organizată festivitatea de premiere a elevilor şi .....
Data: Jun 16, 2015
]]>În Duminica Sfinților Români, 14 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie de hram în biserica parohiei „Sfinții Români” din .....
Data: Jun 16, 2015
]]>Cu ocazia Duminicii Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și MitropolitNifona săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, împreună cu un sobor de .....
Data: Jun 16, 2015
]]>Luni, 15 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și MitropolitNifon a prezidat lucrările Conferinței pastoral - misionare de Primăvară, cu tema Anul omagial al misiunii .....
Data: Jun 16, 2015
]]>La Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din municipiul Zalău a fost organizată marţi, 16 iunie 2015, festivitatea de premiere a elevilor și .....
Data: Jun 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).