Crestinii Ortodocsi se vor afla începând cu Duminica Vameșului și Fariseului în perioada liturgica a Triodului care tine de la Duminica Vamesului si Fariseului si pâna în Sâmbata Mare (înainte de Pasti), în total 10 saptamâni.

Din perioada pregatitoare pentru Postul Mare fac parte saptamânile încununate de Duminica Vamesului si Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lasatului de carne si a Lasatului de brânza.

Postul propriu zis este format din saptamânile ce cuprind Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scararul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca si Duminica Floriilor.

În cele ce urmeaza va prezentam un fragment, referitor la Duminica Vameșului și Fariseului, din volumul Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, semnat de Makarios Simonopetritul, Ed. III, trad. Diac. Ioan. I. Ica jr., Deisis, Sibiu, 2008:

În plan liturgic, ca si în ce priveste postul, perioada pregatitoare per­mite adoptarea în mod treptat si delicat a rânduielii proprii slujbelor Pos­tului Mare. Astfel, aceasta prima duminica ce marcheaza deschiderea Triodului n-are decât câteva particularitati. Este comparabila cu prazni­cele plasate într-o duminica din ciclul liturgic fix pentru a le solemniza mai mult, cum sunt Duminica Parintilor Sinodului VII Ecumenic (între 13 si 20 octombrie), cele doua Duminici ale stramosilor lui Hristos (între 11 si 18 si 18 si 25 decembrie); Duminica de dupa Nastere (între 26 si 31 de­cembrie) si Duminica Parintilor celor sapte Sinoade Ecumenice (între 13 si 20 iulie). Le este însa usor inferioara, fiindca nu cuprinde lecturi din Vechiul Testament la Vecernie, nici tropar propriu (dovada a instituirii ei destul de recente) si nu are sedelne proprii la stihologia Psaltirii de la Utrenie. Slujba învierii ramâne, asadar, dominanta. Slujba sfântului zilei e transferata la Pavecernita vinerii anterioare, fiind înlocuita de oficiulTriodului; în ordinea ierarhica, acesta corespunde, asadar, celui al unui sfânt cu „Slava" la stihirile de la Vecernie si Utrenie, stihiri proprii la Laude si doxologia mare, când cade într-o duminica. Singura particulari­tate notabila în planul rubricilor e introducerea la Utrenie dupa Psalmul 50 a idiomelei „Ușile pocaintei..." si a doua tropare legate de ea. Canonul Triodului se adauga în 6 tropare canoanelor Octoihului, ca si canonul unui sfânt obisnuit, iar la oda a 6-a se începe lectura sinaxarului lui Nichifor Calist Xanthopol ce va continua în toate duminicile si sarbatorile Triodului.

Înainte de a da tâlcuirea parabolei vamesului si fariseului si de a o aplica Triodului, Sinaxarul face o rapida istorie a Triodului evocând semnificatia sa de condensare si recapitulare duhovniceasca a istoriei mântuirii. Ca si ceva mai târziu Simeon al Tesalonicului, Nichifor distinge cele trei praznuiri ale Duminicilor Vamesului, Fiului Risipitor si Lasatului de carne, de Duminica Lasatului de brânza care marcheaza in­trarea în Postul Mare. Aceste trei praznuiri sunt o „pregatire în vederea luptelor duhovnicesti ale Postului Mare", în timpul caruia fiecare trebuie sa fie asemenea unui general care-si aseaza trupele, observa inamicul si mediteaza dinainte asupra armelor pe care le va folosi în „razboiul du­hovnicesc". Primele arme ale virtutii fiind smerenia si cainta, a fost po­trivit ca Parintii sa instituie aceste doua saptamâni ale primei parti ale perioadei pregatitoare ca sa nu riscam, în lipsa acestor arme, sa fim biruiti înca de la intrarea în post. Pentru a intra bine înarmat, credinciosul tre­buie sa se exercite înca de la deschiderea perioadei Triodului în cea dintâi dintre virtuti: smerenia, si sa se recunoasca în vames, sa-i imite sme­renia fugind însa de pacatul sau, si sa imite virtutile fariseului fugind însa de mândria lui. Sau, mai degraba, trebuie ca postul si asceza practicate în timpul Postului Mare sa devina un mijloc de a smeri sufletul prin smerirea si ostenirea trupului.

Imnografia acestei zile nu îndeamna numai la smerenie, ci si la toate celelalte aspecte ale vietii duhovnicesti pe care le implica aceasta para­bola: strapungerea inimii, necesitatea rugaciunii staruitoare si fierbinti si imperativul de a ne feri sa judecam pe aproapele etc.

„In rugaciune sa cadem la Dumnezeul nostru cu lacrimi si suspine fierbinti, urmând smereniei vamesului, celei facatoare de înaltime (Duminica Vameșului și Fariseului, Utreniea, oda canonului7, tropar 4).

Saptamâna ce urmeaza Duminicii Vamesului si Fariseului se numeste „Saptamâna vestirii" (Teodor Studitul, Cat chron.6 - PG 99, 167D), în ea dându-se o dispensa totala de la post, ca în timpul Saptamânii Luminate, a Cincizecimii si în timpul celor „douaspre­zece zile" dintre Nasterea si Aratarea Domnului. Dupa typikon, în timpul acestei saptamâni — iar, dupa unii, chiar si în saptamâna urmatoare (Ioan cel Postitor - PG99, 1700 AB) — mâncam în toate zilele, chiar si miercurea si vinerea, brânza si oua în manastiri si carne în lume (Tipicul Sf. Sava p. 61,). (...) Suspen­darea postului se înscrie acum în ciclul pregatirii treptate în vederea intra­rii în Postul Mare: ea îngaduie atletilor sa-si înmagazineze fortele pentru lupta si sa resimta astfel în ei însisi, în mod mai limpede, fiecare din eta­pele pe care le va strabate spre cele cinci zile de post ale fiecareia din cele sase saptamâni ale Postului Mare propriu-zis. Pe de alta parte, aceasta saptamâna corespunde simetric Saptamânii Luminate, în care se da de asemenea dispensa de post, astfel ca aceste doua saptamâni încadreaza ca doua borne acest ciclu de purificare si reproducere anuala a experientei baptismale, facând sa iasa înca si mai mult în evidenta unitatea lui. Postul Mare apare, prin urmare, net deosebit de celelalte posturi de peste an, sau, mai degraba, drept recapitularea si condensarea lor.

Referitor la aceasta Duminica în sinaxarul din Triod se spune:

„Cea dintâi dintre aceste sarbatori ne înfatiseaza pilda Vamesului si a Fariseului. Aceasta saptamâna se mai numeste si vesti­toare. În adevar, dupa cum cei care vor sa mearga la razboi sunt vestiti mai dinainte de generali despre timpul când va începe lupta, ca sa-si curateasca si sa-si ascuta sabiile, ca sa-si cerceteze bine toate celelalte arme, ca sa îndeparteze orice piedica, spre a se arun­ca cu râvna în lupta si spre a-si lua cele de trebuinta; de multe ori, înainte de lupta, li se tin ostasilor cuvântari, li se spun povestiri si pilde ca sa înflacareze sufletele lor si sa îndeparteze de la ei lenea, trândavia, frica si orice alta primejdie; tot astfel si Sfintii Parinti vestesc mai dinainte, ca printr-o trâmbita, lupta ce o vom da prin post îm­potriva diavolului, spre a curati pacatul care a pus stapânire mai dinainte pe sufletele noastre si care s-a prefacut în venin din pri­cina timpului îndelungat de când ne stapâ­neste; mai mult înca, sa ne sârguim sa dobândim faptele bune pe care nu le avem si, întrarmându-ne cum se cuvine, sa mergem pregatiti spre nevointele postului. Asadar, pentru ca cea dintâi arma pentru dobândirea virtutii este pocainta si smere­nia, iar cea mai mare piedica, mândria sau îngâmfarea, Sfintii Parinti ne înfatiseaza în cea dintâi sarbatoare a Triodului aceasta pilda vrednica de credinta din dumnezeiasca Evanghelie. Prin fariseu ne îndeamna sa ne ferim de pacatul mândriei sau al îngâmfarii; iar prin vames ne îndeamna sa ne însusim smerenia si pocainta, virtuti potrivnice aces­tui pacat. Cel dintâi si cel mai rau dintre pacate este mândria sau îngâmfarea. Din pricina mândriei a cazut diavolul din cer; mai înainte era si se numea luceafar lumi­nos; din pricina ei este si se numeste întuneric. Tot din pricina acestui pacat a fost alungat si Adam, începatorul neamului omenesc, din desfatarea raiului. Prin aceasta pilda ne îndeamna Sfintii Parinti sa nu ne mândrim cu faptele noastre bune, sa nu defaimam pe aproapele, ci sa fim tot­deauna smeriti. Caci Domnul celor mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har. Şi este mai bine ca sa se întoarca cel pacatos decât sa se mândreasca cel care face fapte bune. Va spun voua, zice Domnul, ca s-a coborât vamesul mai îndreptat decât fari­seul. Asadar pilda aceasta ne arata ca nimeni nu trebuie sa se mândreasca, chiar daca face fapte bune; dimpotriva, sa se smereasca si sa se roage din suflet lui Dumnezeu, chiar daca ar fi cazut în cele mai mari pacate. Facând asa, nu este departe de mântuire.

Vames este omul care ia de la ocârmuire dreptul de a lua vama; el cumpara acest drept cu multa nedreptate si pentru aceea ia de la oameni vama mai mare decât se cuvine. Fariseu este omul care se socoteste desa­vârsit în toate, depasind pe ceilalti oameni prin stiinta sa. Saducheul, care-si are numele de la un oarecare Sadochic, este omul care se crede drept, caci sedec înseamna dreptate. La evrei erau trei secte: eseienii, fariseii si saducheii; acestia din urma nu credeau în înviere, în îngeri si în Duhul Sfânt.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 732

Id: 38043

Data: Feb 8, 2014

Imagine: