]]>Joi, 13 august 2015cu binecuvântareaÎnaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în sala de şedinţe a Protopopiatului Moineşti, începând cuora 09:00 a avut locședința administrativ-tematică a preoţilor Protopopiatului Moinești, potrivit epr.ro. Pe ordinea de zi au fost aduse în discuţie probleme curente şi comunicări administrative, dar şi o serie de alte detalii, fiind abordate diverse aspecte ce ţin de activitatea culturală, pastoral-misionară şi administrativă a parohiilor din Protoieria Moineşti. Tot cu această ocazie, în contextul Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și al Anului comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din parohii, a fost susținut de către pr. Aniculoaie Gheorghe, preot slujitor la biserica „Sf. Nicolae” - Moinești, referatul cu tema Sf. Ioan Gură de Aur, apărător al dreptei credințe, învățător al pocăinței, luminător al familiei creștine și al vieții monahale și promotor al filantropiei creștine. Delegați ai Centrului eparhial au fost părintele consilier cultural Valentin Băltoi și părintele inspector Dorel Eva care au transmis noile hotărâri și decizii luate la nivelul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru dinamizarea lucrării pastoral-misionare în parohiile din eparhie.
Download: Click for download attached file: Åedinta administrativ-tematica in Protopopiatul Moinesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 54821
Data: Aug 14, 2015
Imagine:
]]>Comunitatea parohială din localitatea Bobâlna a avut bucuria de a-l primi, în seara zilei de 13 august, cu două zile înainte de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, pe .....
Data: Aug 14, 2015
]]>Un pelerinaj cu tradiție are loc an de an, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, și la Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj. Aici se află una din cele trei icoane făcătoare de .....
Data: Aug 14, 2015
]]>Pelerini din partea de Nord a Transilvaniei merg în fiecare an, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, la mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia din Episcopia Maramureșului. Pelerinii din .....
Data: Aug 14, 2015
]]>În ziua cinstitei Adormiri a Preamăritei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, la cele mai reprezentative mănăstiri din țară se desfășoară, cu prilejul .....
Data: Aug 14, 2015
]]>În aceste zile, premergătoare sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, credincioșii, în special cei din județul Bistrița-Năsăud, pornesc spre mănăstirea Dobric, cunoscută în popor sub .....
Data: Aug 14, 2015
]]>La Sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul .....
Data: Aug 14, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).