]]>Membrii mireni și preoți au participat astăzi 21 februarie la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prima desfășurată sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Conform tradiției, evenimentul a debutat după Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde, în prezența ÎPS Sale, s-a oficiat Slujba de Te-Deum, de către un sobor de slujitori în frunte cu arhim. Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, informează epr.ro. La această slujbă de mulţumire au fost prezenţi clerici şi mireni, membri ai Adunării eparhiale, precum şi numeroşi credincioşi. Apoi, în sala de ședințe a Centrului eparhial, au început lucrările Adunării Eparhiale prezidate de IPS Arhiepiscop Ioachim. În cuvântul de introducere, Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat bucuria de a se reîntâlni la începutul anului 2015, cu membrii deputaţi pentru a evalua activitatea pastoral-misionară, culturală, administrativă, financiară, patrimonială, desfăşurată în anul 2014. ”După ce am săvârșit slujba de Te-Deum în Catedrala străveche a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ne-am întrunit aici, la sala de ședințe, pentru a face o retrospectivă a celor ce le-am săvârșit cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 2014. Suntem chemați să retrăim cu sensibilitate toate evenimentele care au marcat această de Dumnezeu păzită eparhie, să simțim pulsând în fiecare din noi harul Duhului Sfânt pe care L-am invocat în cadrul slujbei. Ne-am rugat ca Dumnezeu să ne călăuzească pașii spre a împlini cele ce sunt de folos în viața noastră, în activitatea pe care o desfășurăm în cadrul eparhiei, în rândul fiilor și a ficelor duhovnicești rânduiți spre a-i păstori și conduce pe calea mântuirii”, a menționat IPS Ioachim în cuvântul său. ”Amintim câteva evenimente care s-au derulat în anul 2014, între care sunt și două deosebit de importante și istorice pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului: trecerea la cele veșnice a Arhiepiscopului Eftimie, a cărui slujbă de prohodire și punere în mormânt poate fi considerată și un eveniment pastoral-misionar, prin amploarea și prezența credincioșilor, preoților și ierarhilor, iar al doilea a fost cel al alegerii noului chiriarh, moment în care v-ați regăsit cu toții, exprimându-vă dorința de a mă avea ca păstor și călăuzitor în scaunul vlădicesc de la Roman. Vă mulțumesc pentru încrederea, dragostea și sprijinul acordat în tot acest timp, pentru că v-ați implicat în proiectele pe care le-am inițiat și derulat în a doua parte a anului 2014”, a mai declarat ierarhul. ”Implicarea dumneavoastră ne dă speranță și încredere că eparhia Romanului și Bacăului își va continua misiunea de păstrare și promovare a valorilor credinței ortodoxe strămoșești, de călăuzire a credincioșilor și de sfințire a vieții lor, de orientare a noastră a tuturor către Hristos, Cel ce ne primește pe fiecare cu dragoste, așa cum evocator exprimă textul Evangheliei din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Nădăjduim și noi, ca la invitația Mântuitorului Hristos de a intra în Împărăția Sa cea cerească, să primim răspunsul: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”, a adăugat IPS Arhiepiscop Ioachim, care a făcut apoi o scurtă prezentare a activităților derulate în anul 2014, arătând că acestea s-au făcut potrivit nevoilor spirituale, culturale, pastorale și misionare ale credincioșilor, în acestea fiind implicați și membrii Adunării eparhiale. În cadrul celor cinci comisii de lucru s-a luat act de rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial şi ale celorlalte subunităţi bisericeşti şi au fost aprobate propunerile pentru anul 2015. În dialogul care a urmat, au fost aduse remarci pozitive privind activitatea desfășurată în anul 2014 și s-au prezentat noile proiecte privind obiective eclesiale și nu numai, din localitățile principale din eparhie. Din luările de cuvânt s-a remarcat aprecierea faptului că activitatea desfășurată în această eparhie în plan social-filnantropic, misionar și cultural a fost una dinamică. La finalul întâlnirii, ierarhul a mulțumit tuturor membrilor laici ai Adunării eparhiale care s-au implicat în activitatea social-filantropică, sprijinind în mod deosebit centrele Fundației ”Episcop Melchisedec” de la Roman și Bacău și Centrul rezidențial pentru bătrâni de la Parohia Hârja, precum și celelalte proiecte desfășurat în anul 2014.
Download: Click for download attached file: Èedinta Adunarii Eparhiale la Roman
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 495
Id: 49020
Data: Feb 22, 2015
Imagine:
]]>Credincioșii din localitatea bistrițeană Domnești au luat parte sâmbătă, 21 februarie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Clujului. Slujba a fost săvârșită în biserica .....
Data: Feb 22, 2015
]]>Centrul de Conferinţe „Providența” din Iași a găzduit sâmbăta aceasta, ședinţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. Lucrările, care au avut loc sub președinția .....
Data: Feb 22, 2015
]]>La Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Feb 22, 2015
]]>În ziua de 18 februarie 2015, sub egida Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare“ al Sfintei Mănăstiri Putna şi a Facultăţii de Istorie a Universităţii .....
Data: Feb 22, 2015
]]>Joi, 19 februarie, s-au constituit filiale ale Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) în judeţul Dâmboviţa, în centrele metodice din localităţile: Voineşti, .....
Data: Feb 22, 2015
]]>La Centrul eparhial din Timişoara a avut loc joi, 18 februarie 2015, Adunarea generală a Fundaţiei „Preot Ioan Olariu”. Alături de membrii şi .....
Data: Feb 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).