Preotii din cimitirele de stat din Bucuresti s-au întâlnit, astazi, 22 mai 2014, în sedinta de lucru, în Capela Cimitirului „Izvorul Nou”. În cadrul întrunirii a fost prezentat noul coordonator al acestora, parintele Gheorghe Dirilici, slujitor la Cimitirul „Tudor Vladimirescu” - Canal.„Preotii din cadrul Primariei Generale care se ostenesc în Capelele de cimitir întâmpina diverse probleme drept pentru care în urma consultarii cu colegii din permanenta Consiliului Eparhial, cu reprezentantii din cadrul Departamentului cimitirelor în cadrul Administratiei Primariei Bucuresti, precum si cu Preafericitul Parinte Patriarh Daniel am hotarât, si Preafericirea Sa a aprobat, numirea unui nou coordonator având drept obiectiv intensificarea activitatii pastorale, misionare si liturgice a preotilor din cimitirele de stat”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Costinel-Gheorghe Ailioaei de la Sectorul Cimitire, Monumente si Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucurestilor.„În aceasta functie doresc ca noi, preotii de la cimitirele de stat, sa ne facem cât mai vie prezenta în peisajul urban al acestui mare oras si sa se stie ca noi, preotii de la cimitire, suntem tot slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române si prin cei care vin aici si noi aducem obolul nostru catre Sfânta Biserica. În acest sens, dorim sa ne implicam în mai multe actiuni caritabile prin care cei nevoiasi care de multe ori vin aici la poarta cimitirului ca sa primeasca ceva din milostenia celor care fac pomeniri sa primeasca si din partea noastra a preotilor un mic ajutor”, a precizat Pr. Gheorghe Dirilici, coordonatorul preotilor din cimitirele de stat din Bucuresti.În cimitirele de stat din Capitala îsi desfasoara activitatea 14 preoti de caritate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 710
Id: 40846
Data: May 22, 2014
Imagine:

Data: May 22, 2014

Data: May 22, 2014

Data: May 22, 2014
Aşezământul monahal de la Mănăstirea Şoldana s-a aflat miercuri la ceas de mare sărbătoare. Sute de credincioşi au fost prezenţi la slujba de sfinţire a Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", săvârşită de IPS .....
Data: May 22, 2014
La demisolul bisericii Parohiei Gara Veche - Piatra Neamţ s-a săvârşit marţi seara Vecernia unită cu Litia, în cinstea hramului lăcaşului de cult. Alături de părintele paroh Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, la .....
Data: May 22, 2014
Parohia Slătioara - Râşca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a îmbrăcat straie de sărbătoare în ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Biserica din lemn din localitate şi-a serbat al doilea hram. De .....
Data: May 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).