Şedinte preotesti in protopopiatele Pascani si Botosani

La sediul Protopopiatului Paşcani a avut loc ieri ultima şedinţă administrativă din anul 2011. În cadrul acestei întâlniri s-a citit un raport care a surprins aspecte liturgice, duhovniceşti şi pastoral-misionare cu privire la Taina Sfintei Cununii. „Au fost abordate câteva probleme legate de Taina Sfintei Cununii, având în vedere programul misionar al Patriarhiei Române de anul acesta. Noi am încununat tematica legată de Taina Sfintei Cununii, având în vedere că familia creştină rămâne unul dintre elementele fundamentale ale societăţii noastre româneşti“, a spus pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. Tot ieri a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Botoşani. Şedinţa a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohiei Pacea din Botoşani. Referatul cu tema „Pastoraţia celor care conduc în viaţa laică“ a fost susţinut de pr. Gheorghe Andrişescu de la parohia Pacea din Botoşani. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, în partea a doua a întrunirii au fost abordate problemele administrative.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 524

Id: 18415

Data: Dec 5, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).