La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Părintele Dumitru Tincu de la parohia „Sfântul Gheorghe“ din Hârlău a prezentat tema „Taina Sfântului Maslu şi îngrijirea bolnavilor“. Au urmat mai multe intervenţii din partea preoţilor prezenţi, care au vorbit despre aspectele liturgice care ţin de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. „Preoţii parohi au fost îndemnaţi ca la începutul Postului Mare să aibă afişat programul liturgic pe uşa bisericii. Astfel enoriaşii vor şti când au loc sfintele slujbe“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.
Tot ieri a avut loc conferinţa preoţilor din Protopopiatul Dorohoi. Părintele Marian Precob de la parohia Bucecea a prezentat referatul cu titlul „Despre Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite“. „Această temă a fost propusă întrucât, de săptămâna viitoare, în bisericile noastre se va săvârşi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Ne dorim ca preoţii să slujească această Liturghie pentru că este o slujbă specială, dar şi un moment de întâlnire şi de rugăciune pentru cei care doresc să fie mai aproape de Dumnezeu“, a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.
Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Părintele Ioan Simiraş de la parohia Hangu a susţinut referatul cu tema „Melchisedec Ştefănescu, personalitate marcantă a teologiei şi a culturii româneşti“. „Părintele Ioan Simiraş a expus personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta 120 de ani. De asemenea, au fost prezentate datele biografice ale marelui ierarh născut în ţinutul Neamţului“, a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 627
Id: 20079
Data: Feb 21, 2012
Imagine:
Credincioşii din Câmpulung Moldovenesc care participă la Sfânta Liturghie de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ au posibilitatea să afle mai multe lucruri legate de virtuţile teologice. Spre finalul slujbei, unul dintre preoţii slujitori .....
Data: Feb 21, 2012
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului va deschide in curand la Cluj-Napoca un centru de ingrijiri paliative, sub ocrotirea Sfantului Nectarie. Asezamantul va cuprinde o unitate hospice cu mai multe saloane de internare, un centru de zi pentru adulti si un ambulatoriu de .....
Data: Feb 21, 2012
Protopopiatul Fagaras I, in colaborare cu Primaria Municipiului Fagaras a derulat, zilele trecute, actiunea social-filantropica 'Din inima Fagarasului'. Credinciosii de aici au donat peste trei tone de alimente neperisabile, precum si cateva sute de kilograme de cartofi. Daca majoritatea .....
Data: Feb 21, 2012
Crestinii ortodocsi se afla in zilele de pregatire pentru Postul Mare. Parintii Bisericii au hotarat ca in miercurea si vinerea acestei saptamani sa nu se oficieze Sfanta Liturghie, aceste zile numindu-se aliturgice . La Catedrala patriarhala, maine, 22 februarie 2012, de la ora 9:00, vor fi .....
Data: Feb 21, 2012
Centrul de pelerinaj Sfantul Apostol Pavel si Agentia Basilica Travel ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 9-21 martie, o noua deplasare in Ţara Sfanta si Egipt, informeaza TRINITAS TV. Pe parcursul a 12 zile veti putea vizita unele dintre cele mai cunoscute locuri ale .....
Data: Feb 21, 2012
In sala de sedinte a Centrului eparhial Roman a avut loc astazi, 21 februarie 2012, sub presedintia Preasfintitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, sedinta permanentei Consiliului eparhial. Intalnirea a avut loc in prezenta parintilor protopopi din .....
Data: Feb 21, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).