]]>Luni, 30 noiembrie 2015, orele 12.00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Maica Domnului organizează cea de a II-a ediţie a spectacolului social-filantropic şi misionar Bun creştin şi bun român, dedicat sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro Programul spectacolului cuprinde lansarea cărţii care conţine piesa de teatru Lumina Sfântului Andrei, interpretarea piesei de teatru Lumina Sfântului Andrei de către elevii clasei a III-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale Maica Domnului sub coordonarea doamnei învăţător Ignat Daniela şi sfinţirea expoziţiei de icoane pe lemn clasa Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru, precum şi premierea voluntarilor Ateneului Sfântului Pantelimon. Titlul spectacolului face trimitere la faptul că 2015 a constituit Anul omagial parohial al Aşezământului cultural-duhovnicesc Ateneul Sfântului Pantelimon şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin, pe parcursul căruia s-a demonstrat faptul că biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti a fost - cel puţin în prima parte a secolului trecut - o veritabilă şcoală a rugăciunii la care s-au format buni creştini şi buni români. Spectacolul reprezintă un tribut adus parteneriatului intitulat Biserica, prietena Şcolii mele, încheiat în anul 2015 între parohia Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc şi Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti. Totodată, cu prilejul spectacolului Bun creştin şi bun român va fi inițiată campania de strângere de fonduri pentru cadourile de sărbători ale copiilor din parohie, în special pentru persoanele vulnerabile şi expuse riscului de excludere şi marginalizare socială, intitulată De la Sfântul Andrei pentru Moș Nicolae.
Download: Click for download attached file: Editia a II-a a spectacolului Bun crestin si bun roman
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 682
Id: 58690
Data: Nov 26, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat slujba de sfințire a bisericii Parohiei Variaşu Mare, cu .....
Data: Nov 26, 2015
]]>Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, .....
Data: Nov 26, 2015
]]>Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, marţi, 24 noiembrie 2015, la ceas de seară, în Sala Casei Armatei din Arad, a fost .....
Data: Nov 26, 2015
]]>Racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou de la Reşedinţa Patriarhală va fi dusă în procesiune în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în .....
Data: Nov 26, 2015
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a conferit, joi, 26 noiembrie 2015, Crucea Patriarhală pentru mireni cu gramată și titlul de Consilier Patriarhal onorific .....
Data: Nov 26, 2015
]]>Manifestările cultural-educaţionale dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat în seara zilei de 24 noiembrie 2015 prin .....
Data: Nov 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).