]]>De ce are nevoie un copil şi de o educaţie spirituală, nu doar intelectuală? Pentru că noi, oamenii, avem şi suflet. Pentru că de mici îi putem ajuta să-şi formeze caracterul. Un copil crescut cu dragoste pentru aproapele lui va fi mai prietenos şi mai social. Ora de religie completează dezvoltarea copilului şi îl ajută să relaţioneze mai bine cu ceilalţi. Ora de religie contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate constitui un factor al intoleranţei religioase şi culturale, al unor atitudini şi tendinţe reducţioniste şi extremiste. Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. În calitate de mamă, aţi avut vreodată temerea că la ora de religie copilul dumneavoastră este îndoctrinat? Nu cred că poate fi vorba de aşa ceva. Sunt prea puţini copii astăzi pe care îi mai poţi obliga să facă ceva împotriva voinţei lor; sunt atât de precoce încât îşi găsesc soluţii să scape din situaţiile pe care nu le tolerează. Mi-e greu să cred că există astăzi părinţi care consideră că cineva poate face rău unui copil, iar acesta să nu povestească acasă. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Educatia fara religie inseamna scoala fara suflet
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 539
Id: 49470
Data: Mar 7, 2015
Imagine:
]]>Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, într-un comunicat pe site-ul edu.ro, ne informează că până vineri 6 martie orele 18:00 s-au înscris pentru ora de religie 2.123.685 de .....
Data: Mar 7, 2015
]]>Vinerea aceasta s-au împlinit 76 de ani de la trecerea la Domnul a primului patriarh al României, Miron Cristea. Mormântul acestuia se află în Catedrala patriarhală. .....
Data: Mar 7, 2015
]]>Joi, 5 martie 2015, în amfiteatrul Colegiului Naţional „Alexandru Vlahuţă“, a avut loc întâlnirea părinţilor din Râmnicu Sărat, în vederea constituirii filialei locale a .....
Data: Mar 7, 2015
]]>Sub genericul „Vine, vine primăvara”, în organizarea Consulatului General al României la Giula şi a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi cu parteneriatul Direcţiei .....
Data: Mar 7, 2015
]]>Într-o lume în care reperele culturale tind să fie înlocuite de pseudo-valori, corul Symbol este o apariţie remarcabilă. Misiunea pe care artiştii şi-o asumă este aceea de a .....
Data: Mar 7, 2015
]]>Joi, 5 martie 2015, un grup de părinți s-au întâlnit la Centrul Cultural Urziceni pentru a înființa APOR – Filiala Urziceni. Aproximativ 200 de persoane au fost prezente la întrevederea .....
Data: Mar 7, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).