Drumul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a parcurs împreună cu Fecioara Maria şi Dreptul Iosif în Egipt urmează să fie inclus într-un traseu turistic religios, anunţă Guvernoratul Sinaiul de Sud.
Traseul va porni de la Rafah până la New Farama şi va fi cel mai lung pelerinaj pe cuprinsul unei singure ţări. Va acoperi peste 3000 km, unind 25 de regiuni.
Ministrul dezvoltării locale Mahmoud Shaarawy a declarat că întregul proiect urmează să fie definitivat în cursul anului.
În luna ianuarie, Khaled al-Anani, Ministrul Turismului şi Antichităţilor, a anunţat că majoritatea mănăstirilor şi bisericilor aflate pe drumul parcurs de Hristos au fost restaurate şi deschise pelerinilor.
Demersul are ca obiectiv dezvoltarea turismului religios şi cultural în Egipt.
Ministerul intenţionează să redacteze un catalog informativ în arabă şi engleză dedicat locurilor .
Familia Sfântă în Egipt
După ce s-au închinat Domnului în Betleem, magii de la Răsărit au fost călăuziți să se întoarcă la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger.
Irod, văzând că fusese înșelat de magi, a plănuit să-L omoare pe Hristos ucigând toți copiii din Betleem. Dar Dumnezeu a văzut intenția lui Irod și a trimis pe îngerul Său la Iosif.
Îngerul i-a apărut lui Iosif în vis și i-a poruncit să ia Pruncul și pe mama Lui și să fugă în Egipt, ceea ce s-a şi întâmplat.
Luând pe Pruncul Iisus și pe mama Lui, a plecat în Egipt, unde a stat până la moartea lui Irod (Matei 2, 13-15).
Egiptul era un loc logic pentru a găsi refugiu, deoarece era în afara ținutului stăpânit de Regele Irod și, atât Egiptul, cât și Palestina făceau parte din Imperiul Roman, făcând călătoria între ele ușoară și relativ sigură.
Sfânta Scriptură nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar există unele relatări extra biblice care vorbesc despre aceasta, relatări pe care le consemnează Sfântul Nicolae Velimirovici.
Foto credit: Orthdox Times
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 385
Id: 69289
Data: Feb 26, 2020
Imagine:
Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, aniversează în data de 26 februarie 2020 împlinirea a 42 de ani de la hirotonia episcopală, când devenea Mitropolit de Paphos.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a .....
Data: Feb 26, 2020
„Toate virtuţile noastre: credinţa, nădejdea, rugăciunea, postul ș.a. trebuie să conducă la iubire. Dacă toate virtuţile noastre nu vor duce la iubirea aproapelui, nu ne folosesc la nimic”, a semnalat Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților în data de 23 februarie 2020, .....
Data: Feb 26, 2020
Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș și ATOR Banatul de Munte au organizat, în perioada 22-23 februarie, două ateliere pentru copii: de dezvoltare personală și pro-viață.
Cine sunt eu, și cum mă văd ceilalți? a fost tema atelierului de .....
Data: Feb 26, 2020
Lucrarea „Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovniceşti ale Filocaliei”, semnată de Arhid. Sorin Mihalache, este cea mai căutată carte din Colecția „Media Christiana” apărută la Editura Trinitas, potrivit unui
Data: Feb 26, 2020
Cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul ședinței de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor din data de luni, 24 februarie 2020, au fost numiți, prin concurs, trei noi consilieri eparhiali.
.....Data: Feb 26, 2020
Mănăstirea „Bivongi” a făcut parte dintr-un vechi complex monahal bizantin din Calabria, Italia și a fost înființată de Sf. Ioan Secerătorul în secolul X.
Abandonat în 1622 în urma atacurilor numeroase ale piraților, așezământul a fost reînființat în urmă cu 25 de .....
Data: Feb 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).