Învatatura lui Hristos din a­ceas­ta pericopa evanghelica es­te radicala, în sensul biblic al cu­vântului, anume de îm­pli­ni­re a poruncii divine care aduce o­mului viata, alternativa falsa si înrobitoare pentru om fiind moar­tea, moartea spirituala. De aceea, chiar în viata fiind si toa­te cele din lume având, o­mul fara Hristos este dupa ex­pr­e­sia bine cunoscuta „cadavrul viu“. Lepadarea de sine în­seam­­na a alege pe Hristos si iu­bi­­rea dumnezeiasca ce configu­rea­za si da continut „comorii ce­resti“, aduce si binele din lu­me care este necesar si este o bi­necuvântare divina când este pri­mit ca dar de la Dumnezeu cu multumire, cu recunostinta, cu sfiala si emotie ce aduce bu­cu­­rie, ce detaseaza de cele pa­mân­testi si ne umple de bucu­rie cereasca.„A pierde viata pen­tru Hristos si Evanghelie“ în­seamna a redescoperi în via­ta de pe pamânt primatul sufle­tu­lui, acest „uitat“ în progra­me­le lumii de astazi, care su­pra­liciteaza cele trecatoare, mai mult chiar, pierzatoare de su­flet, prin grija doar de trup, cu satisfacerea dorintelor pa­ti­ma­se ale acestuia, cu lacomia du­pa bunuri materiale multiple care întuneca vederea spiri­tu­ala si dorinta de marire, care nu tine seama de nimic uman a­tunci când tinteste un loc în struc­turi de decizie asupra co­mu­­nitatii cu scopuri egoiste. Dim­potriva, crestinul constient de apartenenta la veacul acesta tran­scende imediatul, pentru ca în comuniune cu Hristos Cel ras­­tignit si înviat traieste pre­zen­ta si lucrarea Acestuia în via­ta si lucrarea sa în lume. El, sme­rit, considera ca se situe­a­za în planul infinit divin si re­cu­­noaste euharistic ca ceea ce fa­ce el face pentru slava lui Dum­nezeu. El cunoaste cuvin­te­­le lui Hristos, semnificatia a­ces­tora si experiaza cu discer­na­mânt si încredere deplina, per­manent, imperativul evan­ghe­lic al fagaduintei si spe­ran­tei eternitatii fericite si bune a Îm­paratiei cerurilor, prefigura­te sacramental si spiritual în Li­turghie si Euharistie, anume ca omul, chiar daca a câstigat lu­mea întreaga, dar si-a pierdut sufletul, mântuirea si viata în iubire divina, care sunt da­ruri exclusive ale lui Dum­nezeu, si-a ratat viata si sensul lui (Marcu 8, 36-37).Mai mult, a­vertismentul lui Hristos as­cul­tat cu evlavie si credinta prin participarea la Liturghia du­minicala, cu dimensiunea ei de lectio divina, trebuie sa aiba e­cou puternic în inima si con­sti­in­ta credinciosului crestin con­tem­­poran, de multe ori insensibil, chiar înstrainat de Hristos Dom­nul, Care îi spune astazi, hic et nunc, ca si ascultatorului din vremea Sa, cu aceeasi vi­goa­re si cu aceeasi eficacitate, sa marturiseasca credinta cres­ti­na public, cu curaj, încredere si bucurie, pentru ca „cel ce se va rusina de Mine si de cuvinte­le Mele, în neamul acesta des­frâ­n­at si pacatos, si Fiul Omu­lui se va rusina de el, când va ve­ni întru slava Tatalui Sau cu sfin­tii îngeri“. În cultura noas­tra de redescoperire a „civili­za­tiei textului“, Scriptura fiind dis­cursul lui Dumnezeu pentru lume din iubirea Sa parinteasca pentru ea si coborârea che­notica a lui Hristos la noi în lu­mina si bucuria Duhului Sfânt, sa cala­to­rim cu credinta cu Hristos ras­tig­nit si înviat spre celebrarea lu­minoasa a Pastilor!Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 762

Id: 39097

Data: Mar 23, 2014

Imagine: