]]>Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA), prin Despărţământul Săcele, a organizat marţi, 23 iunie, o vizită la Sibiu, pentru cei mai talentaţi şi merituoşi elevi din oraşul braşovean. Copiii au fost primiţi şi binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, informează "Ziarul Lumina". Un grup 30 de copii de la mai multe şcoli din oraşul Săcele, judeţul Braşov, a primit la final de an şcolar un cadou inedit din partea Asociaţiunii transilvane. Copiii cu rezultate remarcabile la învăţătură au participat la o excursie în Sibiu, unde au vizitat Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi Catedrala mitropolitană. Organizatorii excursiei şi-au propus ca prin aceasta să le ofere copiilor posibilitatea să viziteze locuri încărcate de istorie şi spiritualitate, să cunoască oameni noi şi să petreacă primele zile din vacanţă într-un mod cât mai plăcut. Excursia la Sibiu a făcut parte dintr-un proiect amplu dedicat copiilor din Săcele şi implementat de ASTRA Săcele. Proiectul este intitulat „Copiii săceleni au talent“ şi îşi propune valorificarea potenţialului intelectual şi artistic al micuţilor din comunităţile braşovene. „Proiectul nostru este implementat în anul dedicat lui George Moroianu, un mare luptător pentru unirea din 1918 şi de la moartea căruia se împlinesc 145 de ani. A fost un sfetnic al lui I.C. Brătianu şi un mare român. Am avut privilegiul, bucuria şi încântarea de a fi primiţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu. Trăim clipe de bucurie acum, când am primit binecuvântarea Înaltpreasfinţiei sale. Copiii au fost încântaţi şi copleşiţi de încărcătura spirituală a Sibiului“, a spus preşedintele Despărţământului ASTRA din Săcele, profesorul Liviu Dârjan. Copiii şi însoţitorii au fost primiţi la Sibiu de preşedintele ASTRA, Dumitru Acu şi prof. univ. dr. Elena Macavei, care le-au prezentat elevilor o parte din tezaurul tradiţional românesc din Dumbrava Sibiului şi din alte locuri însemnate din cetatea transilvană. Daruri pentru oaspeţi La Catedrala mitropolitană din Sibiu, elevii din Săcele şi însoţitorii lor au fost primiţi de IPS Mitropolit Laurenţiu. Ierarhul le-a prezentat celor mici un scurt istoric al locaşului de cult, le-a vorbit despre Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul spiritual al Catedralei mitropolitane şi a întregii Mitropolii a Ardealului şi le-a răspuns la mai multe întrebări. „Ne bucurăm foarte mult că aţi venit să vizitaţi Catedrala mitropolitană, locaşul de închinare cel mai însemnat din Mitropolia Ardealului. Catedrala mitropolitană a fost ridicată prin mari eforturi şi este pusă sub ocrotirea Sfintei Treimi, pentru a semnifica unitatea poporului român. Vă binecuvântăm şi ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască înţelepciune pentru a deveni vrednici credincioşi ai Bisericii noastre“, a spus ierarhul. La final, Părintele Mitropolit le-a oferit copiilor şi însoţitorilor cărţi, materiale educative şi iconiţe. De asemenea, preşedintele ASTRA, Despărţământul Săcele, i-a oferit ierarhului publicaţii ale instituţiei şi i-a mulţumit pentru primirea frumoasă. La rândul său, preşedintele ASTRA, Dumitru Acu, a adresat mulţumiri atât oaspeţilor, cât şi ierarhului pentru binecuvântarea adusă.
Download: Click for download attached file: Elevi din Sacele, in vizita la Catedrala mitropolitana din Sibiu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 574
Id: 53124
Data: Jun 25, 2015
Imagine:
]]>Redescoperirea unor rânduri epistolare ale părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș, în care am regăsit râvna călugărească și dorința cărturărească pentru sine și pentru .....
Data: Jun 25, 2015
]]>Atunci când lecturăm o carte nouă descoperim o lume necunoscută, care ne poate influența în bine sau în rău, ne poate ajuta să ne cunoaștem .....
Data: Jun 25, 2015
]]>În inima Bucureștiului cosmopolit, între Palatul Parlamentului şi Hotel Marriott, se înalţă timid o bisericuţă din lemn, construită parcă special pentru cei pierduţi într-un oraş atât de .....
Data: Jun 25, 2015
]]>În Duminica a III-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a efectuat o vizită pastorală în Parohia Fibiș din Protopopiatul .....
Data: Jun 25, 2015
]]>În ziua sărbătorii Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, miercuri, 24 iunie 2015, IPS Mitropolit Laurenţiu a sfinţit catapeteasma Bisericii “Sfântul Ilie” din oraşul Victoria, judeţul Braşov, potrivit .....
Data: Jun 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).