Eminescu a venit intre noi și nu va pleca niciodata, spune PS Ieronim

„Este ziua în care a răsărit Luceafărul poeziei românești”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul sâmbătă, la Parastasul oficiat pentru Mihai Eminescu la Catedrala Patriarhală. Se împlinesc 172 de ani de la nașterea Poetului Național, dar „Eminescu a venit între noi și nu va pleca niciodată”, a adăugat Episcopul-vicar patriarhal.

„Cu toate că manifestările sunt restricționate de prezența acestei pandemii, totuși Eminescu este viu și trăiește printre noi”, a menționat ierarhul.

„A fost născut și crescut într-o familie de creștini, educat frumos și a înțeles punctele cardinale ale existenței, a înțeles Dumnezeirea și a înțeles rolul și însemnătatea Sfintei noastre Biserici în viața poporului român”, a subliniat Preasfinția Sa referitor la Poetul Național, amintind că acesta a numit Biserica Ortodoxă „Maică a poporului român”.

„Într-adevăr, în Biserică, de la începuturi, s-a creat cultură spirituală. Și nu vorbim numai de cultura cuvântului, de traducerile sfinte, de evlavia față de verbul dumnezeiesc care ne străbate din cărțile sfinte, de minunatele interpretări ale lor, dar și de poeziile care s-au născut mai târziu, precum Psaltirea în versuri a lui Dosoftei”, a spus părintele episcop-vicar patriarhal.

„Să ne amintim de tipăriturile de la noi, undele dintre ele în premieră mondială, la aproape 50 de ani de la apariția tiparului, să ne amintim de toată activitatea de construire, de șlefuire a acestui diamant al limbii române, pe care au cultivat-o mitropoliți ai Țării Românești, mitropoliți ai Moldovei, au cultivat-o monahi și tipografi smeriți preoți de parohii sau stareți și învățați de la mănăstiri”, a continuat ierarhul.

„Toți aceștia, împreună și cu marii clasici ai literaturii române, au fost făuritori de limbă, în sensul că limba a căpătat sensuri profunde, s-a îmbogățit prin expresii, prin cuvinte noi, folosind vechile noastre cuvinte dacice și latine, dar și, cum este firesc, în circulația internațională a cuvântului, și cuvinte din fondul acestor culturi și civilizații.”

„Astfel, acești corifei, printre care Mihai Eminescu a fost cel mai strălucitor, ne-au dăruit această limbă. Lor li se cuvinte cinste, precum și poetului național, care adună în ființa sa, în existența sa, în sufletul său, simbolul culturii și preocupărilor de frumos ale neamului nostru”, a continuat Preasfințitul Părinte Ieronim.

Ierarhul a amintit un lucru mai puțin știut despre Eminescu: „Avea un glas încântător. Într-unul din momentele prezenței sale la Botoșani, a încântat pe cei care erau acolo interpreți și reprezentanți ai cântului, care au afirmat: Păcat că scrie poezie și nu a devenit cântăreț”.

„Ne-a lăsat frumusețea cântului, frumusețea creatoare a dragostei, care unește ființele umane și care ne ajută ca din neamul nostru să ducem mai departe tezaurul pe care l-am primit”, a mai spus episcopul-vicar patriarhal.

Mihai Eminescu „întruchipează și adună toate eforturile, toată creația marilor clasici și contemporani făuritori de limbă, creatori de opinie, oameni cu aspirații pozitive, care au dorit și doresc binele poporului nostru.”

„Nu avem, precum francezii Le Dôme des Invalides, un Panteon unde să adunăm marile personalități, dar avem, sub bolta cerească, în Cimitirul Șerban-Vodă, o zonă foarte densă, unde se odihnesc personalități deosebite ale neamului nostru” a mai remarcat ierarhul.

„Alături de Eminescu sunt și alți corifei ai culturii noastre. Ei sunt acolo, sub această cupolă românească a Panteonului nostru și sunt venerați.”

„Marii corifei ai culturii române sunt cu făcliile aprinse. Ei ne cheamă la cele înalte, ei ne cheamă să fim oameni de cultură, oameni cultivați și oameni care ne cultivăm spiritul și – nu în ultimă instanță – oameni care ne cultivăm în sens creștin virtuțile. Veșnica lor pomenire!”, a încheiat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

Academia Română a inițiat stabilirea prin lege a Zilei Culturii Naționale. Legea a fost adoptată de Parlamentul României în 2010, stabilindu-se marcarea ei odată cu ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, în semn de omagiu pentru Poetul Național.

Foto credit: Arhiva Basilca.ro / Raluca Ene

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 52

Id: 75920

Data: Jan 15, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).