Preasfințitul Părinte Veniamin a vizitat marți Spitalul din Taraclia, Republica Moldova.
După ce mai înainte s-a interesat care sunt necesitățile unității medicale, ierarhul a donat, din partea Episcopiei Basarabiei de Sud, un aparat EKG performant.
Pe lângă aparatura medicală, spitalului i-au mai fost oferite produse de igienă și dezinfectanți.
Episcopul Basarabiei de Sud a adresat un cuvânt personalului medical și conducerii spitalului în care i-a îndemnat să aibă grijă de sănătatea lor, a pacienților și a familiilor, deoarece „sănătatea este dar de la Dumnezeu”.
„Așa cum dumneavoastră, medicii, vă străduiți cu multă jertfelnicie să fiți aproape de cei suferinzi și noi, slujitorii sfintelor altare, ne rugăm totdeauna pentru cei bolnavi și în suferință și pentru cei care se îngrijesc de tratarea lor”.
„În aceste zile de restriște, am intensificat rugăciunea către Dumnezeu pentru a trimite grabnic vindecare suferințelor noastre. Vă îndemnăm să aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, a pacienților și a familiilor, știind că sănătatea este dar de la Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.
„Totodată, vă aducem aminte că fără rugăciune și credință în Bunul Dumnezeu, după cum ne învață experiența vieții, suferințele noastre devin insuportabile și lipsite de eficiență terapeutică, fapt relatat adesea de către medicii cu care am discutat. De aceea, să fim solidari cu cei aflați în suferință și cu familiile lor și vom depăși cu ușurință toate încercările prin care trece societatea noastră”.
Preasfințitul Părinte Veniamin a vizitat, la final, secția de boli infecțioase și i-a binecuvântat pe pacienții internați.
Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 281
Id: 70190
Data: May 16, 2020
Imagine:
Urmare a situației globale cauzate de epidemie, multe state au luat decizia de a închide unitățile de învățământ.
Din acest motiv, profesorii au optat pentru învământul online cu scopul de a veni în ajutorul elevilor .....
Data: May 16, 2020
Încă de la instaurarea stării de urgență din cauza noului coronavirus, Arhiepiscopia Sibiului a oferit suport material și financiar persoanelor afectate de epidemie.
Părintele Ștefăniță Potra de la biserica din Ilva Mică a fost confirmat pozitiv cu Covid-19 la începutul lunii aprilie, informează
Data: May 16, 2020
Părintele Alexandru Ioniță, slujitor la Parohia Gușterița I din orașul Sibiu, a început anul trecut să renoveze o șură abandonată, veche de un secol, pentru a o transforma într-un centru comunitar de activități cu tinerii. Aici vor avea loc cursuri gratuite, proiecții de filme, dar .....
Data: May 16, 2020
În prima duminică de după încetarea stării de urgență, Sfânta Liturghie la Patriarhie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Slujba a fost oficiată la baldachinul din exteriorul lăcașului de cult, .....
Data: May 17, 2020
Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi a societăţii informaţionale este celebrată în fiecare an în 17 mai.
Scopul aniversării de a evidenția cât de importante sunt utilizarea internetului şi a celorlalte tehnologii de informare şi comunicare în domeniile economic şi .....
Data: May 17, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).