S-au împlinit 15 ani de la momentul când Preasfinţitul Părinte Ambrozie devenea Episcopul Giurgiului.
Ierarhul s-a născut în data de 20 aprilie 1969, în comuna Scorţeni, jud. Prahova.
A urmat Şcoala generală în satul Urleta, comuna Băneşti, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987, cu bacalaureat. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti (1992-1996), cu licenţă; cursuri de Master la aceeaşi Facultate (1998-1999).
În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultăţii de Teologie al aceleiaşi Universităţi; în 3 martie 2005 a obţinut titlul de doctor în Teologie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas).
În anul 1990 a intrat în obştea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie (1991); în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah.
În perioada 1996-2000 a fost stareţ al schitului Darvari din Bucureşti pe care l-a reactivat.
În 1999 a fost înălţat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, şi hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000 în Biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti.
În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titular al Eparhiei Giurgiului (nou-înfiinţată) şi instalat (9 aprilie 2006), în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu.
Foto credit: Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 407
Id: 73249
Data: Apr 9, 2021
Imagine:
Președintele României i-a conferit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, Categoria G – „Cultele”, iar Preasfințitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania i-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de .....
Data: Apr 9, 2021
„Tare ne bucurăm că sunteți mulți și sunteți tineri. E mare lucru într-o lume în care sunt tot mai puțini copii. E mare lucru că dumneavoastră dați naștere, că sunteți preocupați să faceți această rânduială de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu și de a aduce prunci sănătoși la viață. .....
Data: Apr 9, 2021
În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru a .....
Data: Apr 9, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la moartea Prințului Filip, Duce de Edinburgh.
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, la vârsta de 99 de ani, în dimineaţa zilei de 9 aprilie .....
Data: Apr 9, 2021
S-au împlinit sâmbătă 109 ani de la naşterea Părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi duhovnici români.
Cu adevărat „un dar de la Dumnezeu pentru poporul român”, după cum l-a
Data: Apr 10, 2021
Preasfințitul Părinte Antonie a vizitat vineri Spitalul Clinic din Bălţi și a oferit o mână de ajutor în lupta împotriva pandemiei.
Însoțit de mai mulți clerici din Eparhie, Episcopul a dăruit produse alimentare având ca destinație medicii și pacienții internați în .....
Data: Apr 10, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
01. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.06.2012 - Duminica a III-a dupa Rusalii
05. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 22.07.2012 - Duminica a VII dupa Rusalii
36. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.02.2013 - Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a vamesului si fariseului)
09. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 19.08.2012 - Duminica a XI-a dupa Rusalii
50. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 09.06.2013 - Duminica orbului
23. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 25.11.2012 - Duminica a XXX-a dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).