Episcopul Ignatie: Dumnezeu ne primește!

Episcopul Ignatie a slujit in Duminica intoarcerii Fiului risipitor la biserica Parohiei Vutcani I din Protopopiatul Huși.

In predică, ierarhul a vorbit despre pocăinţă, iertare şi iubirea lui Dumnezeu.

„Dacă noi avem pocăinţă sinceră, schimbandu-ne radical viaţa și renunţand la tot ceea ce ne dezumanizează, Dumnezeu ne primește, dăruindu-ne cinstea de a fi fii,�dandu-ne haina harului dumnezeiesc, punand inelul dragostei in inima noastră”.

„Acestea le putem invăţa, fiecare dintre noi, din acest giuvaer�al Evangheliilor – Parabola intoarcerii fiului risipitor și a unui tată care iși dăruiește dragostea sa necondiţionată celor care se intorc și vor să se impărtășească din aceasta”, a subliniat Episcopul Huşilor.

El a mai explicat că iertarea autentică este gratuită, nu implică o stare de superioritate a celui care o oferă.

„Caţi dintre noi, atunci cand vine cineva și iși cere iertare, la modul sincer și autentic, avem capacitatea de a nu reproșa nimic? In cele mai multe cazuri, după ce iși cere cineva iertare, noi avem toată grija să strecurăm măcar o mică idee care să transmită faptul că cel care și-a cerut iertare este și vinovat, iar noi ii facem un privilegiu, iertandu-l”.

„Tatăl din acest pasaj evanghelic nu a stat pe ganduri, nu a ezitat in momentul in care fiul său a venit să-și ceară iertare. Nu a analizat nimic, nici nu i-a reproșat că a risipit toată averea cu femeile desfranate, nu i-a spus nici că l-a negat, pentru că a plecat de acasă”.

„A-ţi lua lumea in cap este ca și cum nu mai vrei să auzi de părinţii tăi, ca și cum ei nu mai există pentru tine – acest lucru dureros il trăiesc părinţii ai căror copii se comportă ca fiul risipitor”, a afirmat Preasfinţia Sa.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 135

Id: 77838

Data: Feb 15, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).