În contextul epidemiei de coronavirus Covid-19, Episcopul Ignatie semnalează că „suntem martorii fragilității firii umane”.
„Suntem martorii fragilității firii umane, pentru ca să nu credem niciodată în triumfalismul găunos și mincinos, ca diavolul, care i-a sugerat Domnului să se arunce de pe aripa templului, că va fi prins de îngeri”, a semna
„Virusul este reminderul sfredelitor că suntem încercuiți de limitări, pentru ca să ne amintim permanent că Dumnezeu nu este încercuit niciodată de limitările credinței noastre anemice, ci ne dăruiește larghețea liniștii și imensitatea harului speranței”.
„Doamne, dă-ne curaj, ca să ne temem așa de tare de moarte, încât să ne îndrăgostim iremediabil de Viața cea fără de moarte!”, s-a rugat Preasfinţitul Părinte.
Ierarhul a adus în atenţie şi problema închiderii bisericilor, aspect care ocupă momentan un loc însemnat în spaţiul mass-media.
„Ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent și conștient biserica din inimile noastre. Biserica din inima omului dă cu adevărat viață, măsură și frumusețe bisericii din afara lui”.
„Să nu jubileze gratuit iluminiștii de serviciu, pentru că orice biserică din inima omului este hrănită și luminată de biserica din ziduri, care este locul de formare al Bisericii lui Hristos ca Trup tainic al Său”.
Ce putem învăţa din această încercare: „să prețuim interiorul, atâta vreme cât ne-am permis luxul să ne exfoliem copios în cele ale exteriorului”.
„Acum, lumea întreagă este un imens spital, pentru ca să învățăm să treacă prin miezul inimii bisericii noastre suferința celuilalt și să multiplicăm serotonina comuniunii dintre noi”, a apreciat Episcopul Huşilor
Foto credit: Episcopia Huşilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 69497
Data: Mar 16, 2020
Imagine:
Fotografii cu momente din viața spirituală ortodoxă surprinse prin lentilele fotografilor profesioniști sau amatori în perioada 9 – 15 martie 2020. Evenimente comemorative, aniversări și hirotonii sunt doar câteva dintre evenimentele săptămânii trecute.
Data: Mar 16, 2020
Părintele Sofian Boghiu ne vorbeşte despre #CaleaPostului: care sunt beneficiile, dar şi ce presupune a posti în mod corect.
Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală, ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu .....
Data: Mar 16, 2020
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis săptămâna trecută un mesaj pastoral în contextul pandemiei de coronavirus. Ierarhul a evidenţiat importanţa respectării regulilor impuse de autorităţi, însă, în finalul mesajului a făcut apel la rugăciune intensă.
.....Data: Mar 16, 2020
Katerina Sakellaropoulou, fost judecător la Curtea Supremă Administrativă a Greciei, a devenit vineri primul președinte femeie din istoria țării, după ce, în ianuarie, cea mai mare parte a parlamentarilor i-au acordat votul.
Noul președinte grec are 63 de ani și este .....
Data: Mar 16, 2020
În contextul epidemiei cu noul Coronavirus (COVID-19) în care se preconizează creșterea accentuată a numărului solicitărilor de asistență din partea persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu, în situații excepționale, cum ar fi persoanele vârstnice, aflate în imposibilitatea de a .....
Data: Mar 16, 2020
„În această eră în care virtualul acaparează tot mai mult realul să nădăjduim în Dumnezeu care poate tămădui această epidemie Corovid – 19 (Coronavirus)”, a îndemnat duminică Episcopul Andrei al Covasnei şi .....
Data: Mar 16, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).