În Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie în parohia românească din Copenhaga, oferind sfaturi de întărire în credință și mesaje de încurajare duhovnicească în contextul răspândirii infecției cu coronavirus.
Cu această ocazie, a fost așezată pentru închinare o icoană a Sfântului Haralambie. Episcopul Europei de Nord a vorbit despre ocrotirea sfântului „tocmai în aceste vremuri de încercare și de cernere”.
Sfântul Mucenic Haralambie este supranumit „apărătorul celor care se află în boală și neputință și a celor înfometați” și a ocrotit oamenii în timpul uneia dintre cele mai temute epidemii din trecut, epidemia de ciumă.
Părintele Episcop și-a exprimat recunoștința pentru mijlocirea recentă a sfântului în vindecarea unui copil din comunitatea românilor din Danemarca, pe care l-a pomenit toată săptămâna la rugăciune.
De aceea, el a îndemnat românii să-și protejeze sănătatea adăugând la măsurile stricte de igienă trupească și pe cele de „igienă” duhovnicească.
„Preaiubiții mei, ne temem de coronavirus, însă ar trebui să ne temem și mai mult de «virușii» păcatelor și fărădelegilor. Ne temem că lumea va intra în carantină, însă ar trebui să ne temem și mai mult să nu intrăm în «carantină» spirituală”, a spus el.
Episcopul Macarie a afirmat că închiderea bisericilor este „o idee vicleană”, deoarece aici oamenii găsesc cel mai mult sprijin în perioadele dificile. „Desigur, respectăm cu strictețe normele și regulile ce se impun pentru igiena sanitară, însă trebuie să păstrăm și rânduielile în biserică pentru «igiena» duhovnicească.”
El a îndemnat credincioșii să se împărtășească în această perioadă: „Epidemia și alte încercări sunt prilejuri de pocăință, de întărire în credință, de strângere a rândurilor, prilejuri în care să ne umplem și mai mult de Hristos și să ne împărtășim deplin cu El din potirul Vieții”.
Subliniind că „Euharistia este medicamentul nemuririi” și îndemnând credincioșii să nu lase teama să-i despartă de Dumnezeu, episcopul a spus: „Noi, păstorii, vă suntem alături, încurajându-vă. Vă slujim și vă încurajăm și nu vă abandonăm!”
Preasfințitul Părinte Macarie le-a recomandat credincioșilor să citească în această perioadă Psaltirea și Acatistul către Preadulcele Iisus pentru vindecare de boală, care se găsește în noua carte de rugăciuni publicată de Episcopia Europei de Nord.
Foto credit: Facebook / Episcopia Europei de Nord
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 277
Id: 69431
Data: Mar 10, 2020
Imagine:
Mitropolitul Andrei al Clujului a participat sâmbătă la sesiunea plenară a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria.
Evenimentul ajuns la a 13-a ediţie s-a desfăşurat în Universitatea din Salzburg cu participarea a numeroşi invitaţi.
.....Data: Mar 10, 2020
Părintele Constantin Necula a transmis un mesaj de solidaritate cu italienii și românii din Italia afectați de infecția cu coronavirus și de măsurile de combatere a acesteia.
El a .....
Data: Mar 10, 2020
Luni, în biserica Sfânta Treime din Oradea, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat slujba Parastasului pentru mărturisitorii din temnițele comuniste.
Au participat numeroși credincioși, oficiali, urmași ai victimelor comunismului, reprezentanți ai Asociației .....
Data: Mar 10, 2020
Foştii deţinuţi politici şi deportaţii din Bărăgan au fost pomeniţi luni la Drobeta Turnu Severin.
Slujba de pomenire .....
Data: Mar 10, 2020
Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”(CDS) din Paris anunţă startul înscrierilor la patru programe de studiou.
Un program este în premieră şi se află în strânsă legătură cu Anul .....
Data: Mar 10, 2020
Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a dat startul la cea mai mare campanie anuală de solidaritate socială din Republica Moldova. Intitulată „Masa Bucuriei”, campania are scopul de a le oferi ajutor concret vârstnicilor și de a sensibiliza societatea cu privire la .....
Data: Mar 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).