Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împlineşte miercuri 60 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 6 aprilie 1962, în comuna Godeanu, jud. Mehedinţi, din părinţii Dumitru şi Maria Nicolăescu, la botez primind numele Nicolae.
Între anii 1969 – 1977 a urmat şcoala generală în comuna natală, iar între 1977 – 1979 Liceul Industrial nr. 3, secţia Silvicultură, din Drobeta-Turnu Severin; Seminarul Teologic din Mofleni – Craiova (1979-1984), mai târziu, Facultatea de Teologie din Bucureşti (1989-1993); licenţiat cu lucrarea: Sfaturile evanghelice în viaţa monahului; mai apoi, bursier al Fundaţiei „Bethleem” din Atena (1997-1998) la Facultatea de Filosofie şi Litere de aici.
În continuare, urmează studii de master la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena (1998-2000), cu lucrarea: Tradiţia neoisihastă românească de după Sfântul Paisie Velicicovschi şi până în zilele noastre (Atena, 2000); din anul 2001, doctorand al Facultăţii de Teologie, Universitatea din Atena, secţia Patrologie şi Istoria dogmelor şi, în paralel, doctorand al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, secţia Patrologie şi Literatură Patristică.
De-a lungul anilor, a avut mai multe ascultări: frate, închinoviat la schitul Topolniţa (1979); tuns în monahism tot aici, cu numele Nicodim (1983); hirotonit ierodiacon în 1983 şi apoi ieromonah, în 1985, pe seama aceleiaşi mănăstiri; preot paroh la Parohia Baloteşti, jud. Mehedinţi (1985-1994); hirotesit protosinghel (1990); stareţ la Mănăstirea Topolniţa (1990-1991); stareţ al Mănăstirii Vodiţa (1991-2001); consilier al Arhiepiscopiei Craiovei (Sectorul Misionar-Social, din 2001); hirotesit arhimandrit (2001).
La propunerea Înaltpreasfințitului Teofan Savu al Olteniei, arhimandritul Nicodim a fost numit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titlul „Gorjeanul” (în 19 august 2001); a avut mai multe încredinţări în Arhiepiscopia Craiovei, între care şi lector asociat la Facultatea de Teologie din Craiova.
În 11 februarie 2004, Colegiul Electoral al Adunării Naţionale Bisericeşti l-a ales episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (instalat la 25 aprilie 2004, în municipiul Drobeta-Turnu Severin); astfel, prin acest act s-a reînviat vechea Eparhie a Severinului (sec. XIV), precum şi a Strehaiei (din secolul XVII).
În eparhie a înfiinţat trei noi protopopiate: la Vânju Mare, la Baia de Aramă şi la Drobeta-Turnu Severin (2004); în 2005 a înfiinţat postul de Radio creştin-ortodox „Lumina” la Drobeta-Turnu Severin, iar în 2006, Editura Didahia Severin, tipărind cărţi de spiritualitate ortodoxă; Catedrala eparhială din Drobeta-Turnu Severin (alături de alte lăcaşuri de cult) este în curs de finalizare; au fost înfiinţate sau reînfiinţate în eparhie şase mănăstiri: Coşuştea-Crivelnic, Cerneţi, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu şi Jiana.
Foto credit: Basilica.ro
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 303
Id: 76654
Data: Apr 6, 2022
Imagine:
Asociația Auxiliară a Femeilor Ortodoxe Române din America (AROLA) şi-a continuat și în acest an tradiția de a cinsti, în fața comunității, mame creştine care sunt exemple pentru cei din jur: cinci românce ortodoxe din protopopiatele de peste ocean au fost distinse luna trecută cu .....
Data: Apr 6, 2022
La Muzeul Național al Unirii a fost vernisat marți Exponatul lunii aprilie: șapte fotografii de Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, cu șantierul Bisericii .....
Data: Apr 6, 2022
Sunt opt slujbe care poartă numele de „Denii” în cultul Ortodox. Două, în Săptămâna a cincea din Postul Paștilor și șase în Săptămâna Pătimirilor.
Datorită frumuseții și profunzimii lor, Deniile sunt foarte populare în rândul credincioșilor. Semnificația și istoricul .....
Data: Apr 6, 2022
Credincioşii ortodocşi români din Paris şi împrejurimile capitalei Franţei au adus .....
Data: Apr 6, 2022
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul participă joi la lansarea primului volum din biografia Doamnei Maria Brâncoveanu. Autoarea, Iuliana Mateescu, declară că lucrul la carte i-a dezvăluit modele de familie și viețuire creștină, precum și faptul că „tot ceea ce .....
Data: Apr 6, 2022
O nouă școală primară se deschide în toamnă la Arad. Școala „Episcop Ioan Mețianu” este rodul unui parteneriat dintre Universitatea „Aurel Vlaicu” și Arhiepiscopia Aradului.
Școala este situată în zonă centrală, aproape de Catedrala Veche, la parterul Facultății de .....
Data: Apr 6, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).