Episcopul Sofronie al Oradiei a vorbit la Catedrala Episcopală din Oradea în a doua zi a Canonului cel Mare despre importanţa rugăciunii însoţită de post.
„Chiar dacă energia noastră se canalizează în bună măsură pentru a posti, diminuarea mâncării și a faptelor rele trebuie să fie în mod indispensabil asistată de rugăciune, deoarece starea trupească și mentală pe care o mijlocește postul ușurează sufletul și creează predispoziția sufletului spre meditație și înălțare spirituală”.
„Rugăciunea este respirația sufletului, sufletul se sufocă fără rugăciune. Dacă ne rugăm, Dumnezeu nu zăbovește, ci vine, discret, chiar dacă nu întotdeauna suntem pregătiți pentru întâlnirea cu El, și locuiește împreună cu noi în adâncul inimii. El Însuși a spus că vine și bate la ușa sufletului nostru ca să Îi deschidem, ca El să intre și să cineze împreună cu noi. Rugăciunea mijlocește în chip minunat întâlnirea tainică cu Dumnezeu. Într-o lume înstrăinată rugăciunea ne ajută să nu-L pierdem pe Dumnezeu”.
„Ispitele cele mai periculoase sunt cele care tulbură mintea omului și îl opresc de la rugăciune. Ca să putem rezista trebuie să ne rugăm și mai mult”, a spus Preasfinţia Sa.
Ierarhul a vorbit şi despre ce ne oferă Dumnezeu.
„Lumea nu îți poate oferi ceea ce aștepți tu, omule. Singurul Care poate să îți ofere ceea ce vrei cu adevărat este Dumnezeu. De aceea, aici pe pământ nu suntem într-o campanie electorală ca să ajungem în demnități înalte, să avem nevoie de voturile oamenilor. Suntem într-o cursă pentru Împărăția cerurilor, pe o cărare strâmtă și anevoioasă”.
„Dar, totuși, câtă frumusețe, câtă splendoare, câtă strălucire și câtă pace la sfârșitul ei! Pe această cale Dumnezeu este cu noi, și Sfinții Săi, și Îngerii Săi. Nu în zadar i-am invocat, de frumusețea enumerării, ci ei pot și vor să ne ajute și sunt împreună cu noi în urcușul nostru”.
Foto credit: Episcopia Oradiei
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 268
Id: 73029
Data: Mar 17, 2021
Imagine:
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a deschis înscrierile la două cursuri autorizate de Autoritatea Naţională de Calificări (ANC).
Este vorba despre programele de formare profesională „Consilier în domeniul adicțiilor” şi „Îngrijitoare bătrâni la .....
Data: Mar 17, 2021
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat prima ediție românească a cărții „Civilizația bizantină: 330-1453” de Steven Runciman. Volumul povestește fluent, concentrat și accesibil despre cele unsprezece secole din istoria Imperiului Roman cu capitala la .....
Data: Mar 17, 2021
„Întâmpinăm cu multă bucurie această decizie a Sfântului Sinod”, a declarat pentru Basilica.ro Maica Antonia Popescu, stareța Mănăstirii Tismana, la primirea veștii că .....
Data: Mar 17, 2021
Pro Vita Iași, Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, a încheiat în primele luni ale anului parteneriate cu 60 de medici de familie. Aceștia vor informa pacientele despre programul Praesidio al arhiepiscopiei, care oferă sprijin pentru femeile în criză de sarcină. .....
Data: Mar 17, 2021
Cea mai veche pâine din lume poate fi văzută la Muzeul de Istorie din Galaţi. Pâinea, coaptă în 1892, arată după 129 de ani ca abia .....
Data: Mar 17, 2021
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat miercuri seară a treia parte a slujbei Canonului Mare în Catedrala Patriarhală.
La predică, ierarhul a subliniat că frumusețea Canonului Mare se bazează foarte mult pe texte din Biblie. În acest context, a .....
Data: Mar 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).