Episcopul Veniamin indeamna sa pastram lumina credintei | Este mai importanta decat lumina fizica

Preasfinţitul Părinte Veniamin a îndemnat, la slujba Învierii oficiată în paraclisul episcopal din Cahul, să avem grijă de lumina credinţei, deoarece este mult mai importantă decât lumina fizică.

„M-am gândit în seara aceasta cum lumina care se aprinde la Ierusalim ajunge, în câteva ore, să fie împărţită în întreaga lume. Ar trebui să păstrăm această lumină nu doar câteva ore şi apoi să stingem candelele noastre, ci ar trebui să o păstrăm pe tot parcursul anului, dar trebuie, mai ales, să păstrăm lumina credinţei. Este mai importantă decât lumina fizică. Lumina credinţei ne aduce aminte de cuvintele lui Hristos care spune că cei care umblă în Lumină vor avea viaţă veşnică”, a spus ierarhul în predica din noaptea de Paşti.

Credincioşii prezenţi la slujba oficiată în Paraclisul „Sf. Pantelimon” din Cahul au primit Sfânta Lumină de la Ierusalim. Ierarhul a mers personal în Galaţi să ia Lumina Sfântă, adusă în România pentru a douăsprezecea oară consecutiv.

Foto credit: Arhivă Episcopia Basarabiei de Sud

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 45

Id: 73473

Data: May 3, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar