In ziua de praznuire a Sfantului Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, la biserica din municipiul Galați care-l are ca ocrotitor, s-a desfasurat etapa pe eparhie a Concursului - Spectacol Bucuria de a fi crestin , prilej cu care Inaltpreasfintitul Parinte Casian a oferit tuturor concurentilor diploma Tinerete si Credinta , emisa de Arhiepiscopia Dunarii de Jos, dupa cum a precizat Parintele Gabriel Molocea.Acesta s-a adresat copiilor, preotilor si profesorilor de religie implicati in Programul catehetic national Hristos impartasit copiilor si face parte dintre manifestarile organizate cu prilejul Anului omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena .Cei 24 de copii participanti, reprezentanti ai celor 8 protoierii, imbracati in autenticul port popular, au interpretat cate un cantec religios sau popular, au recitat o poezie religioasa sau cu caracter patriotic sau au interpretat un text literar, potrivit celor trei secțiuni prevazute de metodologia concursului.La final manifestarii au fost evaluate si premiate cele mai bune 3 reprezentatii la nivel de protopopiat, pentru fiecare secțiune in parte, acestea fiind premiate cu daruri de carte religioasa si icoane.Copiii premiați au fost urmatorii:Secțiunea A, interpretarea unui cantec religios sau a unui cantec popularLocul I: Tabacaru Adina, parohia Adormirea Maicii Domnului , preot coordonator Petru Ojog;Locul II: Dobre Draguta, parohia Ianca II, preot coordonator Nicolae Macreanu;Locul III: Mihai Claudia, parohia Plevna, preot coordonator Eugen Boldeanu.Sectiunea B, recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic sau religiosLocul I: Gabor Gabriela, parohia Liesti, preot coordonator Titi Gabor;Locul II: Sima Nicoleta, parohia Ariciu, preot coordonator Cornel Techiu;Locul III: Iacob Roxana, parohia Viziru de Jos, preot coordonator Sica Banica.Sectiunea C, interpretarea unui text literar in proza (popular sau cu caracter religios)Locul I: Caragata Teodora, parohia Sfintii Arhangheli , Braila, preot coordonator Victor Ţugui;Locul II: Nastase Oana, parohia Slobozia Conachi, preot coordonator Ionut Glavan;Locul III: Rusu Cristina, parohia Moscu, preot coordonator Ionut Iordache.Ocupantii locurilor I la etapa eparhiala,impreuna cu insotitorii lor, vor reprezenta eparhia la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, in data 21 mai, la sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 662
Id: 30660
Data: May 8, 2013
Imagine:
Data: May 8, 2013
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi, a târnosit în a treia zi de Paşti Biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din localitatea Buda, comuna Oşeşti, judeţul Vaslui. După cum .....
Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013
Data: May 8, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciunea copiilor mici catre ingerul pazitor
Psalmul 50 (al lui David)
Rugaciune la intristari, spaima, ganduri si vise urate
Rugaciunea parintilor pentru copii
Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul la praznicul Taierii Capului
Rugaciunea de pocainta a Sfantului Efrem Sirul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).