Etimologia cea mai potrivita a cuvantului Craciun

Nasterea Domnului sau Craciunul este sarbatoarea centrala din perioada rece a anului, cu profunde implicatii la nivel social si religios, atat in plan national, cat si international, aflam dintr-un articol publicat in editia de astazi a cotidianului Ziarul Lumina. Sub masca post-modernismului si a libertatilor individuale, sensul ei autentic s-a alterat considerabil, asa incat foarte putini dintre noi mai petrec sarbatorile de iarna in maniera traditionala. Bun inteles, unui nonconformist, izul arhaicitatii ii poate parea comun si retrograd, dar aici nu dorim sa corectam optiunea personala de a desconsidera datoria conservarii si perpetuarii valorilor culturale mostenite din strabuni, ci propunem, cu argumente, urmatoarea teza: cine nu serbeaza traditional, acela, de fapt, nu serbeaza.Trebuie mentionat in primul rand ca notiunea de Craciun este numirea romaneasca uzuala ce se da praznicului Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in amintirea evenimentului istoric propriu-zis, care a avut loc in ziua de 25 decembrie a anului 4 d.Hr. (memento: eroarea de 4 ani a calendarului iulian), in zilele imparatirii lui Octavian Augustus pe tronul Romei, pe cand Quirinius ocarmuia Siria (Luca 2, 2). Aceasta sarbatoare a inceput sa se celebreze inca din secolul I, dar unita cu Botezul Domnului, cu zi de tinere la 6 ianuarie. Abia in secolul al IV-lea (supranumit de aur in Biserica) - 354, la Roma, respectiv 375, in Bizant - s-a sarbatorit primul Craciun la data de 25 decembrie, separat de praznicul Bobotezei. In consecinta, festivitatile cu ocazia Nasterii Domnului sunt bimilenare si au o sorginte eminamente religioasa (crestina).Etimologia cea mai potrivita a cuvantului Craciun se regaseste in miezul de latinitate al limbii romane: creatio, -onis (creatie, creare). Dar, pentru a intelege corespondenta, trebuie sa poposim cu minte fina si credinta tare asupra inceputurilor. Dumnezeu-Sfanta Treime este Creatorul universului inteligibil si al celui sensibil. In cadrul universului sensibil, omul reprezinta coroana intregii creatii si este preot al intregului cosmos. Avand constitutie dihotomica (trup si suflet), omul este liantul dintre cele doua dimensiuni: natural-supranatural, sensibil-inteligibil, imanent-transcendent, material-imaterial. Insa, din exercitarea darului libertatii in mod gresit si imatur, aceasta punte de legatura in parte s-a rupt, iar in parte s-a subrezit in momentul caderii protoparintilor neamului omenesc, Adam si Eva. Fara a mai putea detalia aici, incheiem digresiunea cu sublinierea imperativitatii actului Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Pacatul stramosesc constituie, asadar, premiza Intruparii, adica pacatuirea originara este cauza sau mobilul direct al necesitatii rascumpararii neamului omenesc si, odata cu el, a intregii fapturi pamantesti.Taina Intruparii Logosului este atat de nepatrunsa, incat dintre toate misterele si profunzimile existentei o intrece in incomprehensibilitate numai Taina Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu Cel Unul ca Fiinta si intreit in Persoane. Iar, daca filosoful antic spune ca toate trec (panta rei) si nimic nu-i nou sub soare, teologul confirma, dar si completeaza: ... pana la Nasterea lui Hristos. Consensul Sfintilor Parinti spune chiar ca Dumnezeu atata inima a pus in creatia Sa, incat S-ar fi intrupat si in eventualitatea in care omul n-ar fi pacatuit, caz in care desigur ca nici propasirea sau inmultirea neamului omenesc nu s-ar mai fi facut prin lucrarea poftei (ca, iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea - Psalmul 50, 6), iar modalitatea si motivatia Intruparii s-ar fi sprijinit predominant pe destinatia pentru care a fost proiectata lumea: ca sa fie umpluta de prezenta lui Dumnezeu in ea si ca Dumnezeu sa fie totul in toate.Cum s-a realizat Intruparea? In pantecele feciorelnic al Mariei, la 3×14 generatii de la Avraam, Cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi S-a salasluit cu trup si suflet prin zamislire nu din samanta barbateasca, ci de la Duhul Sfant. Aceasta nastere suprafireasca este fara precedent sau succedent in istoria lumii, Maica Domnului ramanand Fecioara atat in timpul, cat si dupa Nasterea dupa trup a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, Logosul sau Dumnezeu-Cuvantul Se naste din vesnicie din Tatal, fara mama; iar in timp si spatiu Se naste cu trupul si sufletul din Mama-Fecioara, fara de tata (nu dorim ca imbibarea dogmatica din aceste randuri sa indeparteze cititorul, ci sa ofere continutul ideologic minim ce sta la baza celebrarii Craciunului). Din acest moment (25 martie, anul 3 d.Hr.), vorbim despre Persoana divino-umana a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.De ce a trebuit sa devina Om Una dintre Persoanele Sfintei Treimi? Dumnezeu Se face Om pentru ca omul sa devina Dumnezeu - Dumnezeu prin har si prin impartasire, iar nu dupa natura. Acest raspuns patristic reprezinta chintesenta cel mai nobil exprimata in legatura cu ratiunea Tainei celei din veac ascunse si nici de ingeri stiute. Sfantul Grigorie Teologul arata ca pacatul a produs in fiinta umana moartea si coruptibilitatea, asa incat singuri nu ne-am fi putut izbavi; si totusi, mantuirea nu s-ar fi putut face nici pe de-a-ntregul din exterior de catre o putere mai mare, adica exclusiv prin interventie divina. De aceea, Dumnezeu Se pogoara la om si in om, asumandu-Şi natura umana cu toate limitarile ei (in afara de pacat), pentru ca ce a luat asupra Sa, aceea a si rascumparat.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 455

Id: 3930

Data: Dec 28, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar