Evanghelia Nasterii Domnului

]]>Evenimentele legate de Nașterea Domnului sunt prezentate în Evanghelia de la Luca, în capitolul II, versetele de la 1 la 20 și respectiv în Evanghelia de la Matei, capitolul II, versetele 1-12. Prima Evanghelie se citește la Liturghia Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Ajunul Crăciunului, iar a doua în ziua de Crăciun. Cele două împreună ne prezintă în mod sugestiv Nașterea Domnului. Evanghelia de la Luca cap. 2, vs. 1-20 În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle". Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire"! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: "Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut". Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese." (Luca 2, 1-20) Evanghelia de la Matei cap. 2, vs. 1-12 Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.

Download: Click for download attached file: Evanghelia Nasterii Domnului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 427

Id: 46772

Data: Dec 25, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).