]]>În Cetatea Severinului are loc zilele acestea un eveniment cultural-științific. Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, desfășoară în perioada 10-11 februarie 2015, simpozionul național „Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor în viața de mănăstire și parohie”. Manifestarea științifică este prilejuită de ,,Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi”și „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”,potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Deschiderea lucrărilor simpozionului teologic a avut loc marți, 10 februarie 2015, la sala „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului eparhial din Drobeta Turnu Severin, după cum a precizat Cătălin Cernătescu – redactor ştiri al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. În preambulul evenimentului, invitații au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în paraclisul instituției ecleziastice. Întâlnirea academică a debutat sub semnul rugăciunii obștești, urmată de cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Eparhiei Severinului. Ierarhul mehedințean a arătat că menirea simpozionului este de a evidenția lucrarea misionară a marilor părinți, păstori de suflete și ierarhi vrednici de amintire din trecutul Bisericii noastre. Preasfinția Sa a prezentat comunicarea intitulată Lupta duhovnicească în scrierile Sfinților Părinți. La manifestarea științifică mai participă cu referate ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și profesori de teologie din cadrul centrelor universitare din țară. Moderatorul simpozionului este pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În prima zi dedicată comunicărilor au fost lansare și două cărți. Prima, Perioada Triodului pe înțelesul tuturor, îl are ca autor pe pr. lect. univ. dr. Lucian Farcașiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Volumul teologic a fost prezentat de pr. lect. univ. dr. Filip Albu, de la aceeași facultate. Cea de-a doua carte, Prin joc spre viață, îi aparține pr. lect. univ. dr. Ovidiu Panaite de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, și se adresează preoților, angajaților și voluntarilor care lucrează în domeniul social-filantropic și educațional, utilă în implementarea proiectelor și programelor derulate în parohii, protopopiate, centre eparhiale și organizații nonguvernamentale. Unul dintre profesorii invitați, pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a dat mărturie despre însemnătatea evenimentului academic: “Simpozionul de astăzi este un prilej de bucurie, mai ales că cei mai mulți dintre preoții acestei Episcopii sunt absolvenți ai Facultății de Teologie din Craiova. Ei sunt legați sufletește de viața acestei facultăți și pun în practică toate cele pe care le-au învățat de la dascălii școlii noastre de Teologie. Îi mulțumim Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și dascăl al școlii teologice craiovene, care manifestă o apropiere duhovnicească față de studenții și cadrele didactice ale prestigioasei instituții de învățământ. Ne dorim ca acest eveniment să se permanentizeze și să devină un fericit prilej de întâlnire în frumosul oraș de pe malul Dunării al cât mai multor profesori de teologie și slujitori ai altarelor, ca să se folosească atât ei înșiși cât și credincioșii acestor plaiuri.” Comunicările științifice susținute în cadrul simpozionului național „Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor în viața de mănăstire și parohie” vor fi publicate într-un volum omonim la Editura Didahia a Episcopiei Severinului și Strehaiei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 621
Id: 48574
Data: Feb 10, 2015
Imagine:
]]>La 09 februarie 2015, la biserica Înălțarea Domnului din Cotu Vameș, a avut loc sinaxa preoților din Protopopiatul Roman. La orele dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, .....
Data: Feb 10, 2015
]]>În Biserica Ortodoxă, în fiecare an, ziua de 10 februarie este închinată Sfântului Sfinţit Mc. Haralambie, ocazie cu care numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul. .....
Data: Feb 10, 2015
]]>În Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului Risipitor), Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta .....
Data: Feb 10, 2015
]]>Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna ianuarie a anului 2015, 85 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite .....
Data: Feb 10, 2015
]]>Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” inițiată de Patriarhia Română a ajuns marțea aceasta la Sibiu. Programul implementat de Arhiepiscopia Sibiului își propune sensibilizarea .....
Data: Feb 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).