]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a luat parte vineri, 25 septembrie 2015, în municipiul Târgu-Mureş, începând cu ora 16.00, la evenimentele festive prilejuite de aniversarea a 25 de ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, după cum ne-a precizat Arhid. Liviu Stanciu. Alături de oficialităţile locale şi centrale prezente aici, Înaltpreasfinţia Sa a asistat la comemorarea unui sfert de veac de activitate a SMURD, un serviciu pus în slujba oamenilor din anul 1990, la iniţiativa medicului Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, pentru care SMURD înseamnă astăzi muncă, devotament şi luptă pentru supravieţuire. Festivitatea a avut loc în cadrul unei ceremonii impresionante, de la ora amintită, în Piaţa Trandafirilor din centrul municipiului Târgu-Mureş. În timpul ceremoniilor militare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Horea al judeţului Mureş a primit, prin Decret prezidenţial, drapelul de luptă, după care s-a desfăşurat defilarea forţelor SMURD – echipaje din toate judeţele ţării, pompieri, jandarmi, militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi din Regimentul de Gardă Mihai Viteazul. Pe lângă detaşamentele din fiecare judeţ al României, la sărbătoare au luat parte şi pompieri din Scoţia, Franţa şi Republica Moldova. De asemenea, în premieră, la ceremoniile din Piaţa Trandafirilor, corul armatei a interpretat imnul SMURD, imn compus în urma unui concurs public desfăşurat în luna august. La eveniment a fost prezent şi Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Ceremoniile au mai cuprins prezentarea tehnicii din dotarea ISU-SMURD, demonstraţia de măiestrie a Regimentului de Gardă, defilarea detaşamentelor ISU din ţară, ale jandarmilor, militarilor şi pompierilor străini. În alocuţiunea sa, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei a spus: „SMURD înseamnă virtutea morală a iubirii de om şi este o extensiune fericită a filantropiei divine, căci Dumnezeul Creator şi Proniator este IUBIRE. Iubirea faţă de om este esenţială, şi aceasta se concretizează în fapte caritabile, în acte de creaţie, în salvarea şi îngrijirea vieţii care este un dar sacru şi preţios. Persoana umană este imagine sau chip al lui Dumnezeu, şi de aceea trebuie tratată cu bunătatea, mărinimie şi compasiune. Oamenii care se dăruiesc semenilor prin munca lor, prin creaţia lor şi prin viaţa lor sunt filantropi şi dau dovadă de umanism evanghelic, fapt care atrage după sine recompensă temporară, dar mai ales eternă. Felicit pe cei ce sunt angajaţi în serviciul SMURD, în cadrul căruia se actualizează «Da»-ul spus de către Dumnezeu existenţei noastre. Privind la spiritul lor de sacrificiu, primim cu toţii îndemn să depăşim barierele societăţii în care trăim, să ne îndreptăm către cei care suferă şi să fim semne de speranţă pentru fraţii noştri şi pentru surorile noastre”. * SMURD este un serviciu public integrat, care funcţionează în organigrama Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. SMURD a fost înfiinţat în luna septembrie 1990, la iniţiativa medicului Raed Arafat, în scopul acordării unei asistenţe medicale de urgenţă calificate în salvarea de vieţi omeneşti. Pe parcursul celor 25 de ani de activitate pusă în slujba aproapelui, SMURD a avut sute de mii de intervenţii la nivelul întregii ţări, peste 100.000 de cazuri în Bucureşti şi gestionează activitatea a mii de voluntari care s-au implicat în acţiunile serviciului.
Download: Click for download attached file: Evenimente festive SMURD, la Targu-Mures
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 699
Id: 56378
Data: Sep 26, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie, va fi sărbătorit și anul acesta, în mod deosebit, .....
Data: Sep 26, 2015
]]>Sute de tineri din Botosani,dar și din alte zone ale țării, participă zilele acestea la prima ediție a workshop-ului Tânărul Botoșănean, eveniment organizat de Asociația Tinerilor .....
Data: Sep 26, 2015
]]>A VI-a ediție a Colocviilor de la Nicula s-a desfășurat sâmbătă, 26 septembrie 2015, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, unde au fost prezentate numeroase lucrări prin care au .....
Data: Sep 26, 2015
]]>La Duminica a XVIII-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Sep 26, 2015
]]>Biserica Ortodoxă Română prăznuiește, astăzi, 26 septembrie 2015, pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care este ctitorul și ocrotitorul Catedralei .....
Data: Sep 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).