]]>Biserica „Maica Domnului“ - Mântuleasa din Craiova a găzduit, la finele lunii trecute, o acţiune caritabilă destinată copiilor nevoiaşi din centrele de zi ale Arhiepiscopiei Craiovei, informează “Ziarul Lumina”. Cu acest prilej, au fost împărţite cadouri beneficiarilor Centrului de zi „Sfânta Ecaterina“ şi copiilor de la Centrul „Best life“, ambele coordonate de Asociaţia „Vasiliada“. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului educaţional „Din inimi pentru inimi“, organizat împreună cu Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova. Lângă cei mici au stat preoţii parohiei, Constantin, Marius şi Ion Reşceanu şi cadrele didactice: Lucia Croitoru, Katerina Anghel, Monica Dinca, Emanuela Ciolacu, Ileana Boldişor, Leliana Vlădulescu, Amalia Văduva, Cristina Drăniceanu, Oana Zaharie, diriginţi şi învăţători în cadrul Liceului „Marin Sorescu“. Tot la finele lunii trecute, Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu“ a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit o seară de Muzică şi poezie sub genericul: „Voievozii neamului, ctitori şi martiri“. Manifestarea a fost dedicată comemorării a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi a 25 de ani de la sacrificiul tinerilor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989. Invitatul special al serii şi cel care a susţinut un admirabil recital de poezie a fost cunoscutul actor Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor“ din Craiova şi s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La reuşita manifestării a contribuit şi grupul de colindători al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Craiova, condus de Mihai Bogdan. Recitalul de poezie susţinut de maestrul Emil Boroghină a încercat să surprindă cu ajutorul unor cunoscute creaţii poetice româneşti, cele mai importante momente ale istoriei ţării noastre. Au fost astfel aduse în prim plan figurile luminoase ale unor eroi, voievozi sau oameni simpli, care s-au jertfit pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru credinţa noastră creştin-ortodoxă, pentru independenţă şi libertate, începând cu Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, continuând cu Sfinţii Voievozi Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu şi încheind cu eroii Revoluţiei din decembrie 2014.
Download: Click for download attached file: Evenimente filantropice si culturale in Arhiepiscopia Craiovei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 611
Id: 47206
Data: Jan 5, 2015
Imagine:
]]>Pornind de la cuvântul Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Proiectul caritabil „De Crăciun, adoptă un suflet!“, iniţiat de Asociaţia „Filantropia“ Oradea a Episcopiei Oradiei, aflat la cea de-a VI-a ediţie, s-a desfăşurat în .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Membrii Sinodului Mitropolitan şi ai Consiliului Eparhial s-au întruit pe 30 decembrie 2014, la Centrul Eparhial al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită în Paraclisul mitropolitan “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din .....
Data: Jan 5, 2015
]]>În Duminica dinaintea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, de la cota 1000 – de pe Transfăgărășan a primit vizita Înaltpreasfințitul .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Cuvântul "agheasma" în limba greacă înseamnă "apă sfințită". Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de .....
Data: Jan 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).