La sediul din Caransebes al Facultatii de Teologie, Ştiinte Sociale si ale Educatiei, din cadrul Universitatii Eftimie Murgu din Resita, in prezenta Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, au avut loc Luni, 9 iulie 2012, examenele finale pentru absolventii ciclului de licenta si masterat, promotia 2012.Ciclul de licenta, specializarea Teologie Ortodoxa Didactica, a fost absolvit de 24 de studenti, dar numai 23 s-au inscris in examenul de licenta, iar la cel de masterat, specializarea Teologie Pastorala si Misiune Crestina, au absolvit 16 studenti, 13 dintre acestia sustinandu-si examenul de dizertatie.Ca si o noutate, anul acesta, in conformitate cu legea invatamantului aflata in vigoare, inainte de sustinerea lucrarii a existat si o proba orala de verificare a cunostintelor. S-au verificat cunostintele din cinci mari domenii ale teologiei: Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Istoria Bisericii Universale, Teologie Dogmatica, Teologie Morala si Teologie Liturgica. In urma verificarii cunostintelor toti studentii au fost declarati promovati, potrivit episcopiacaransebesului.ro.A urmat apoi, conform traditiei bisericii noastre, intr-un cadru solemn, ceremonia de depunere a juramantului de credinta ortodoxa. Aceasta a avut loc in Catedrala Episcopala cu hramurile Invierea Domnului si Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul din Caransebes si au participat toti absolventii prestigioasei institutii de invatamant teologic din Caransebes.Invatamantul teologic universitar actual din Caransebes a luat fiinta in anul 1998, la initiativa I.P.S. dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, la vremea respectiva fiind episcop al Caransebesului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebes. Astfel, s-a infiintat Sectia de Teologie Ortodoxa-Istorie in cadrul Universitatii Eftimie Murgu din Resita. Aceasta a functionat pana anul 2006 in spatiile oferite de Episcopia Caransebesului, dar din anul universitar 2006-2007 isi desfasoara activitatile didactice intr-un sediu modern amenajat prin grija Universitatii Eftimie Murgu din Resita.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 785
Id: 23177
Data: Jul 10, 2012
Imagine:
Preasfintitul Parinte Sebastian Episcopul Slatinei si Romanatilor, a savarsit duminica, 8 iulie 2012, Sfanta Liturghie in biserica Sf. M. Mc. Dimitrie a Parohiei Vadastra.In cuvantul de invatatura, potrivit episcopiaslatinei.ro, Preasfintia Sa a talcuit evanghelia zilei, subliniind .....
Data: Jul 10, 2012
Preasfintitul Episcop Vasile Somesanul a oficiat Duminica, 8 iulie 2012, Sfanta Liturghie in biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din filia Igriția, ce aparține de parohia Tiocu de Sus, protopopiatul Gherla, informeaza mitropolia-clujului.ro. Dupa slujba, Preasfintia Sa a sfințit .....
Data: Jul 10, 2012
La Alba Iulia a avut loc in perioada 09 – 10 iulie, o noua sesiune de formare din cadrul proiectul social catehetic Alege scoala al Patriarhiei Romane, un proiect cofinantat din Fondul social european prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea resurselor umane. La aceasta sesiune .....
Data: Jul 10, 2012
In aceste zile de vreme caniculara, bisericile parohiale si manastirile ortodoxe din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacaului, vin in sprijinul celor afectati de caldura excesiva. In acest sens, cu binecuvantarea și la inițiativa Preasfințitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al .....
Data: Jul 10, 2012
Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei s-a intalnit marti, 10 iulie 2012, cu pictorii bisericesti din judetele Dolj si Gorj, dupa cum ne informeaza Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei. Intrunirea a avut loc incepand cu ora .....
Data: Jul 10, 2012
Timp de 9 zile, un grup de credinciosi ai Parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania, s-a aflat in pelerinaj in Grecia. Pelerinajul religios este o cautare in lumea aceasta a Imparatiei lui Dumnezeu.Cu emotii, dar si cu multe nadejdi si asteptari, un grup de 50 de credinciosi ai .....
Data: Jul 10, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).