Expoziția Maramureșul și Marea Unire la Centrul Cultural al Romanilor din Transcarpatia: o avere inestimabila

La Centrul Cultural al Românilor din Transcarpatia, Ucraina, a fost vernisată vineri o expoziție de carte și fotografie istorică intitulată „Maramureșul și Marea Unire”.

Exponatele vorbesc despre trecutul românilor din Maramureșul istoric de la dreapta Tisei. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia ,,Dacia”.

Fondatorul și președintele acesteia este Ion Botoș, care a înființat și Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia (muzeu privat).

Foto credit: Facebook / Ion Botos

Consulatul României la Solotvino a distribuit evenimentul pe pagina sa de Facebook, iar o româncă din Ucraina a comentat:

„Această expoziție are o valoare care nu se compară cu alte averi. Este unica valoare primită de la strămoșii noștri”.

Pe teritoriul Ucrainei vecine, în vechile provincii românești Transcarpatia (Maramureșul de Nord), Bucovina de Nord și Odessa (sudul Basarabiei istorice), locuiesc aproape 500.000 de etnici români.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).