Casa parohială din comuna Buchin în care locuia părintele Alexandru Mihăiescu a fost afectată săptămâna trecută de un incendiu. Focul a distrus acoperişul, anexele şi majoritatea bunurilor din interiorul locuinţei. Episcopia Caransebeşului a iniţiat o colectă pentru a ajuta familia cu cei patru copii.
Accidentul s-a petrecut în timp ce membrii familiei se aflau la biserică.
„Alarma s-a dat în jurul orelor 19:25, când, până la sosirea pompierilor, localnicii au încercat stingerea focului cu ajutorul mai multor găleți de apă, lucru care a ajutat ca focul să nu se extindă și la casele vecine”, se menţionează pe site-ul eparhial.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că focul a izbucnit din camera centralei.
Eparhia a iniţiat o colectă în parohiile din cadrul Protoieriei Caransebeş organizată în duminicile de 18 și 25 aprilie.
„Acum, în timpul Postului Mare, când aproapele nostru urcă dealul Golgotei cu o cruce de foc, suntem chemați să fim și noi Simon din Cirene și să îl ajutăm la purtarea crucii, prin rugăciune și suport material pe care îl puteți oferi în colectele organizate în cadrul Sfintelor Liturghii din cele două duminici sau în contul RO47BRDE110SV14334081100”, a anunţat eparhia.
Pe lângă această colectă, Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș redirecționează banii strânși în cadrul Campaniei „Dăruiește o bucurie unei familii de Sfintele Paști” către familia părintelui Mihăiescu.
Foto credit: Episcopia Caransebeşului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 380
Id: 73326
Data: Apr 19, 2021
Imagine:
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a sfinţit dumunică, după liturghie, un monument construit la Tureac, Bistriţa-Năsăud, dedicat eroilor din zonă căzuţi pe câmpurile .....
Data: Apr 19, 2021
Episcopul Antonie a numit Duminica a 5-a din Post, a Sf. Cuv. Maria Egipteanca, o duminică „a speranţei şi a dragostei lui Dumnezeu, care se revarsă peste fiecare om”.
Afirmaţiile au fost făcute de Episcopul de Bălţi în 18 aprilie la biserica „Sfinţii Împăraţi .....
Data: Apr 19, 2021
Credincioșii ortodocși au participat în a cincea săptămână a Postului Mare la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul și la Denia Acatistului Bunei Vestiri. Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 12 – 18 aprilie 2021.
Data: Apr 19, 2021
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a fost invitat săptămâna trecută la Conferințele Postului Mare organizate de ASCOR Alba Iulia.
Evenimentul a purtat titlul „Străini peste hotare, Acasă în Ortodoxie”. Concluziile serii au fost că „străinătatea .....
Data: Apr 19, 2021
Centrul catehetic al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Mărăști, comuna Filipeni, din Protopopiatul Bacău a fost inaugurat sâmbătă, 17 aprilie 2021.
Slujba de .....
Data: Apr 19, 2021
Arhiepiscopul Timotei al Aradului va împlini în data de 4 iunie 2021 vârsta de 85 de ani. Este cel mai în vârstă ierarh român, membru al Sfântului Sinod de peste patru decenii și jumătate.
Înaltpreasfinția Sa a răspuns pozitiv invitației Basilica.ro de a vorbi .....
Data: Apr 19, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).